cu jumătate de bilet în buzunar

nu sunt cascadorul, nici actorul, nici măcar un toc de cerneală, vreo recuzită. nu am filmul mut în buzunar, nu am eleganța vântului rătăcit, nu sunt fântâna din care zboară armatele de corbi, să-nfrunte furtuni. mie poți să-mi pui în cafea sticlă, nu zahăr. și pot să-i simt aroma ca și când aș fi un matelot uitat în cală, alături de șobolani, căpătând dependențe. dar, nici măcar asta nu sunt. sunt spectatorul fără bilet, prins într-o buclă a propriei obsesii; mă ascund după cortină să văd filmul acesta, iar și iar. ca și când ar fi o dublă regizată până la epuizarea tuturor actorilor lumești. și nici măcar nu urmăresc tot filmul, doar aștept și aștept, tremur și aștept scena aia… știi tu, când îți treci mâna prin păr, îți răcorești ceafa și privești către orizont, pozându-i. apoi, te întorci și mă privești. aceea e clipa care răstoarnă toate teoriile, clipa în care aș putea demonstra că întunericul e lumină, lumina e grea și că îndrăgostitul poate trăi fără să respire.