alpinistul

îți imaginai cum buzele tale, ochii tăi, umerii, pântecul, toate, mă vor naște spre un cer ce-l păstrai în sufletul tău sincer, curat. deloc așa! eu eram luceafărul. diminețile erau create doar pentru mine; erau timpul meu, să pot să mă ascund, cum se ascund privirilor, în zori, toate stelele căzătoare. te confundam cu dorința alteia, ascunsă, între rândurile pe care le colecționam, zâmbind; așa cum zâmbește fiara. nu știam că dragostea nu-i articol de ziar și că în fiecare scrisoare, în fiecare cuvânt, pulsul tău era unic exemplar, dăruit mie. dar, nu mă prefăceam. mă prindeam de umărul tău și-l sărutam, cum sărută soarele o stâncă - locul acela în care, timid, muntele se lasă iubit. așa eram eu - alpinistul iubirilor, am urcat atâția munți! atâtor munți le-am respirat norii; pe fiecare am scrijelit semne adânci, să se știe c-am fost pe acolo. nu știam că pe dragoste nu se lasă autograf.