durerile sunt ascunse în moarte

nu știu cum îți ascundeai durerile, nu se vedeau în oglindă. îmi imaginam că rămân captive în sticlă, între ramele sculptate ridicol de simplu…frumoase. m-am uitat de câteva ori în spatele oglinzii, pentru vreun semn al durerilor tale, rabdate cu atâta ușurință (așa-mi părea, că poți și că prin fiecare oftat te dezici de toate durerile nu știam că moartea dospește în carne și zâmbetul tău era felul în care ïți luai rămas bun); nici pe varul îngălbenit n-am văzut semn al vreunei dureri ce-ar fi evadat pe acolo. poate că asta este scris în fișa postului - durerile să le simțim, să le răbdăm, dar să zâmbim. nu știu, n-am prins jobul ăla, n-am fost tu. poate că asta e scris în cartea destinelor - regulile jocului de-a v-ați ascunselea și descântecele ce le-am putea șopti în singurătate. eu, cu capul pe genunchi rugându-mă să nu te uit; tu, ascunsă printre crucile de lemn. doar eu te găsesc altundeva… în fotografia prinsă de rama oglinzii în care îmi privesc durerile ale mele le văd.