sunt uituc și leneș, și…

…dacă e să regret ceva, e că n-am privit lumea asta cu mai mult interes; poate îmi rămâneau imaginile toate, nu mi le lua vântul uitărilor. nu știu dacă aș fi fost mai lat, mai înalt, mai dezghețat, dar nici întreg nu știu dacă aș fi fost. știu că aș fi avut lipsă mai puține bucăți - bucățile alea din mine cărora le port dorul, le simt c-au fost, dar nu le mai știu. dacă mă caut, sunt un labirint, un ghem în care rătăcesc boabele neîncolțite. dacă încerc să zbor, mă prinde somnul și-s dus în visare… între ce-a fost, ce n-are să mai fie. acum, când știu să privesc, îmi sunt ochii mutați în spate, falangele-s prinse în retine și elimină pe sub unghii povești în doi stropi legați între ei cu lacrimi. mă uit și văd târziul care m-aleargă între hotare. - te caută, nebun și târziu, în buzunare. vezi, n-ai uitat pe-acolo oareșce, ceva? îmi șoptește…