peștele zburător

am fost țărâna mirărilor prin care fecioarele singure se răsfățau în sărutul soarelui târziu; ele dormeau și își visau pețitorii, eu le încolțeam mângâieri pe sânii de piatră. apoi am fost mugur de jale, lepădat ca o uitare, de un flăcău, mânz al amăgirilor, atunci când, peste Lună, fecioarele și-au aruncat văluri de mirese. am fost și cărarea celor fugiți, ținându-le rătăcirile pe cale, în drumul de-ntors acasă, ca să nu fie singuri. și stâncă am fost și izvor. am fost de multe ori, am fost, până am devenit un pește zburător și-am urmat ale ursitoarelor cânturi și descânturi: “ către soare, ghiarele morții să le simți sărut și împăcare, tu, peștele zburător, pierdut în apele uitate departe de mal. alături de vulturi să te ridici, la nori, acolo să mori, nu sufocat în bolboroseala mâlului.”