stanescu elena-catalina

ca minutarul unui ceas pamantul mi se-nvarte incet sub calcai soarele se stinge in orizonturi, galbui cerul, norii si trece peste case ca pasarea o aripa in zbor... tu, tu undeva, in gandul alb

ninge peste lume cu mirese albe triste si tacute ca intr-un decor nunta-i o poveste mirele-i departe ninge peste lume ninge in minor am s-opresc ninsoarea am sa-ntorc zapada am sa-mbrac

\"cand si cum am inceput sa scriu poezie(si nu numai)?\" daca doriti sa impartasiti cu noi (eu si cu mine, deocamdata!)acest moment, o puteti face pe Noul Forum!!

nebuna isi inchisese dragostea intr-o mapa, ar fi abandonat-o aici pentru mult timp sa putrezeasca in stransoarea copertilor, in veninul delirului propriu... dar nu a putut. veneau clipele

fabulație, fabulatii, s.f. - 1.poveste alegorica;p.ext. povestire cuprinsa intr-o opera literara, afabulatie;2. figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar; - din fr.fabulation,

știu că vei veni cu alt nume să-mi spui că acolo unde eu întrebam nu era nici o ușă de teamă munții își înghițiseră peșterile să nu te mai pierzi să nu mă mai pierd eu ce faci când zboară cerul

dimineața latră neliniștita în fereastră o sparge, intră, mă mușcă de ureche mă trezesc, așa mi se pare, ascult cineva plange pe mine și-i atat de departe mă spăl pe dinți nici un semn de

am obosit sa alerg dupa mine am degete scurte ma cioplesc stangaci ma frang intre inima bantuita de greieri si-un creier rascolit de varcolaci ma dor urmele mele pe urmele mele ma ascult

te rog, fa-te copil, joaca-te cu mine un joc de flori de april te rog, lasa-ma sa-ti numar stelele din priviri si nu-mi vorbi de lucruri mai mari decat lumina lor nu te-as crede te rog,

mama, afara e razboi? nu, copile, e doar ploaia mama, afara cineva plange nu, copile, e doar ploaia mama, ploaia ne-a intrat in casa taci, copile,ascunde-te sub inima mea mama, ploaia e

moartea n-o să mai vină mi-am jucat la zaruri toate visele și-am câștigat imi strigă de departe ca i-e frig, desigur, un pretext, isi stinge singura lumanarea si, lenesă, se intinde pe toate

seara imi chem visele si mereu aleg visul cu tine asa cum demult ceream copilariei o anume poveste in vis toate lucrurile sunt frumoase ca-ntr-un mereu inceput tu te ascunzi in iubire asa

uneori soarele cobora din cer sa m-atinga incepeam sa ard cu miros de tamaie si-n betia luminii abia ajungeam sa-ti soptesc sa nu vii sa nu vii, vantule, sa nu sperii in palmele mele

ea scoase la plimbare cuvintele, cuvintele au muscat copiii copiii au dat fuga si au povestit parintilor parintii si-au incarcat pistoalele si-au impuscat cuvintele si cuvintele gemura

mama își spărgea în mine viața ca o sticlă de coniac împuțită însângerându-mi ursuleții de pluș printre fotoliile răsturnate și șchioape eu îi luam la piept îi spălam cu dero îi mângâiam până când

Locuim lângă pădure. mami, de ce nu mergem in pădure? ce sa facem in pădure? să vedem piticii nu miriam, nu există pitici decât in povești atunci să mergem in poveste nu, nu putem merge in

copilul este trist si prima dimineata ii sta ucisa-n palme... \"Unde-ti ascunzi departe gandul de parc-un vis pagan si rece te alearga?\" copilul tace si in tacerea lui tot universu\'a