Sorin Teodoriu

Am spus-o si cu alte ocazii, consider acest gen de poezie un nou inceput, metaforele sunt alese cu grija, unele se afla in miscare, altele sunt inghetate intr-o contemplare omeneasca, ai reusit sa descoperi gramajul corect suprarealism si naratiune, nu lucrezi doar pe suprarealism cu toate ca ai putea face lucrul asta si este inca o idee buna de compozitie. Vezi tu, toate aceste detalii eu le-am numit stilul Stefan Ciobanu. Sa aibe loc o reinviere a suprarealismului rescris in actuala conjuctura? Sa gasesti drumul spre inimile grabite si indiferente ale tinerilor intr-o lume nebuna si hlizita? Uite o provocare uriasa pentru autor.

Decât într-un palat, prefer să locuiesc în inima cuiva am rezonat cel mai mult cu acest gand cu toate ca mi-au placut toate. Nu am nimic de adaugat, stii cum e, cand iti place un lucru iti place si atat.

Imagini plastice si un laitmotiv tragicomic: topaiala vrabiilor si a norului un fel de vedenie-agonie iscata de foamea marelui cautator. Un gerunziu dintr-un vers imi zgarie retina, ma prefac ca nu-l observ si ar mai fi explicitul de la paltonul prieten bun cu praful si mizeria, in schimb imi place metafora: fata lui are culoarea aerului. Esti intr-o continua lupta impotriva starii de saracie, nu mai e nimic de facut, inchide ochii si ascunde-te sub o piatra, acolo sunt sanse mari sa primesti vizite din cele mai placute, furnici-gandacei-purici de camp. Cele mai reusite nunti acolo se tin, nu l-ai vazut pe Borcea?

O proza buna, calitati incontestabile in domeniul cursivitatii, coerentei, o satira unde domnul Nimeni citeste tot, are opinii personale si este in general un tip doxat. In oras cineva traverseaza strada, are in mana o carte si o matura verde, cauta de lucru cum cauta majoritatea, unii il cred bolnav, altii idealist. Pana le arata paginile goale prinse in coperti din piele de sarpe: acolo se afla gandurile lui din fiecare zi.

Nu te-am citit de mult, Adrian, rau am facut. Si totusi reintalnirea e de bun augur, ai un stil viguros, clar, sarcastic cu ironii subtile, imi place. Cat despre Greenpeace ar fi putut face mult mai multe, dar ca orice treaba s-a transformat rapid intr-o afacere subordonata intereselor si gata, s-a mai incheiat un vis.

O stare ciudata gasesc in randurile tale, un ghem pentru pisici, stari din mai multe culori, caldura verii la sfarsit, vantul si galbenul toamnei pana aici pastel, apoi acele defazaje de care fiecare din noi scrie macar o data in viata (asta daca este norocos/norocoasa), imi place ideea cu zborul la joasa inaltime si amintirea pe care ai fi putut sa o spui pentru ca ea inca nu s-a decantat, e difuza si nu a existat terestru in schimb a lasat urme de interior, dupa cate obeserv. Mai este obsedantul si daca la mine se numeste: cum ar fi fost daca urmat de trei puncte de suspensie, unul pentru soare, celalalt pentru dragoste si al treilea secret ca si intalnirea cu cesti de cafea ori suc, fuga masinii de insistente, tot un fel de contratimp. Atata toamna in vara ta si atat de bine transmiti anumite stari. Mi-au placut randurile tale.

Este prima varianta, Florinel. Am inceput in alta parte aceste joc fara reguli, nu trebuie sa ne vorbim dinainte ca sa legam scrisorile-texte. Sigur ca stilurile sunt diferite, ca si subiectele abordate de fiecare, promitem insa ca la final sa reluam povestea/povestile ca pe un tot unitar. Scriitura Mirunei se concentreaza frumos pe stilul epistolar, de aceea am rugat-o sa nu renunte la el indiferent ce si cum raspund eu. Poate tocmai aceasta variatie sa fie ingredientul care confera calitate compozitiei, vom vedea.

Criza morala, criza sentimentala in sensul in care spui aici are o influenta fasta/nefasta asupra tuturor, fie barbati-fie femei. Sexul a fost situat pe primul loc dintotdeauna, nimic nou sub soare, el a impus actiuni de la divorturi umile la razboaie mondiale. Ce povestesti aici este real, singura sansa de a veni in fata, in capitala sau intr-un oras cu asfalt si canalizare, este de a gasi barbatul potrivit (a se citi suficient de dotat material), urmeaza piesa de teatru la matineu, varsta nu conteaza, iubirea mai presus ca orice, draga sa-ti dau o veste buna sunt insarcinata, ce fericita sunt, casatorie, divort-partaj si uite cum isi bea acum whisky-ul cu gheață cu un mojic din birlad, dragoste mare nevoie de bani, piesa incepe la aceeasi ora, etc etc

Dar asa cum ai scris pare un strigat, e bine conturat, cursiv, un fel de atentie teren minat! pustoaicele sunt la mare cautare printre magnati, au avantajul ca se pot imprumuta si au garantie pana la cinci ani.

Ca scris, este deranjanta comparatia obsesiva din mijloc, parerea mea ca ajunge folosirea p... la inceput si sfarsit, la mijloc as gasi un sinonim aici: și o minte mică atât de mică încât ți se pare o p..ț.. bleagă și tristă. Am folosit punctele de suspensie pentru ca textul are bifa de cuvinte licentioase pe cand comentariul, nu.

Atunci cu atat mai mult nu trebuie sa te grabesti, Emil. Fiecare lucru vine atunci cand trebuie sa vina. Daca acum este timpul drumului in Cipru, sa fie bucuria drumului, revederii, imagini si intamplari noi or sa vina pe retina ta, or sa se agate de tine, primeste-le pentru ca mai tarziu sa le retraiesti, sa scrii despre ele. De multe ori mi s-a intamplat sa vreau sa scap de un text, atunci ma grabeam si esuam. Nu mai departe de textul pentru Maria Nagy, prima oara m-am grabit, simteam ca nu e ok si totusi mergeam inainte, l-am trimis la trei persoane pe email pentru opinii, doar doua au raspuns si au spus corect: nu merge, l-am sters si am luat-o de la inceput, acum este in noua lui forma. Scrisul are toanele lui, nu te pui cu el.
Eu iti doresc drum bun si sa te bucuri de familie. Sa ne regasim sanatosi.

Emil, ai prins ideile asa cum le-am gandit si lucrul acesta ma bucura si contrazice in acelasi timp teoria ca as scrie inchis, ca sunt greu de urmarit. Este al doilea fragment din Povestile scrinului pe care il postez aici, eu si Miruna incercam ceva in tandem, o sa vedem daca si reusim.

Sunt multe simboluri pe care le-am aruncat ca din intamplare (o parte le-ai spus in comentariu) povestile sunt mai mult sau mai putin adevarate, ele intersecteaza cursul firesc al intamplarii, iar ideea cu povestile paralele apare din dorinta de a ramane in acelasi registru, in aceeasi proza. Asta explica de ce am ales intotdeauna proza scurta, nu am rabdare sa raman mult timp in acelasi loc.

Iti multumesc pentru lectura, comentariu si lumina.

N-am citit de mult o poezie de-a ta, din vremea cand inca te obsedau mestecenii pentru ca nu venise primavara lor si despre o anumita spaima pe care ai inteles-o dar nu ao stiut intensitatea ei. Poezie ta a fost intotdeauna personala, cum altfel, doar sunt trairi pe care le conturezi in cuvinte, amintiri, dorinte (cele doua se confunda de multe ori si nu mai stii daca sunt amintiri sau doar le-ai vrut sa fie amintiri numai ca ele nu s-au mai produs desi ti-ai fi dorit asta). Traseele turistice din valea aceea sunt mereu insemnate de prabusiri, de cruci pe care ploile amesteca literele si doar mai banuiesti cine a trecut pe acolo, mai tarziu cobori din nou, iti regasesti numele-prenumele si te bucuri: ia uite, am mai fost pe aici! si mergi mai departe, sunt atatea drumuri de facut si de insemnat cu numele-prenumele plus alte cateva cifre. Dar poezia aceasta mi-a atras atentia in mod deosebit, poezie a carui sfarsit se inchide ermetic, o camera fara usa si fara ferestre, nicio scapare, la ce bun? odata tot intram intr-o odaie, acolo nu ajunge soarele, iar pamantul aidoma unui zaț de cafea deseneaza tot felul de semne magice, un caine, o casa, trei mesteceni, o cabană la poalele Pietrei și un brad plin de podoabe. Placut.

Nu stiam de aceste poezii, mereu mi-am închipuit-o pe Florinel cochetând cu proza, am stat prea mult în afara jocului, probabil de aceea - și uite ce frumos ai prins în doar câteva versuri imagini cu sunete. O surpriză deosebită mi-ai făcut.

Destul de modest din punctul meu de vedere si aici ma refer la dozarea actiunii si la veridicitatea dialogului, adica lipseste zvâgnirea care să te păstreze aproape. Nu vreau să te supăr dar dialogurile folosesc expresii si cuvinte prea comune, apoi mai sunt punctele de suspensie, nehotararea si incertitudinea sunt deosebit de pregnante în proză. Voi mai citi, poate acest text este prea verde.

Fraze abrupte are se termină brusc, emit flash-uri, este imposibil să nu reacționezi, să nu te miri, să nu simți adevăruri (uneori convenabile alterori nu), un text real, redus la esențial, fără umpluturi, fără început și fără sfârșit. Plăcut.

Ai dreptate, nici visele nu sunt linistite, aidoma unor imagini in oglinda care nu se reflecta invers ci doar se deformeaza in imaginatie personala, vin in intampinarea dorintelor tale neimplinite, dau speranta, aiurea! sunt de fapt speculatii, ironii, un fel de drog, inchizi ochii si gata, mergi in camera aceea cu fereastra cat intreg peretele, imbratisare, dragoste, aia si aia... te misti un pic si gata, ai pierdut contactul. Te trezesti in apartamentul unde ai de bine-de rau un pat, un birou, un computer altceva nu, pentru ca trebuie sa incapa cartile, mai ales cartile! zeci de volume puse vraf ca nu mai incap de mult in biblioteca, cu mirosul lor extraordinar, ai sta cu orele sa adulmeci hartia veche si tot nu te-ai satura de citit. Multumesc Sorina.

S-ar putea sa ai dreptate in legatura cu Brasovul si Tampa, drumul secundar de cateva fraze se datoreaza unei excursii acolo, curiozitatii mele de a revedea curtea matusii care nu mai e de mult in realitatea noastra, am vazut doar scara care urca la etaj dar stiu ca dupa ea urma o bucatarie comuna, apoi un coridor si camera ei cu fereastra spre zidul de aparare iar daca iti lasai capul pe spate vedeai Tampa si restaurantul de sus care a ars de doua ori, apoi nu a mai fost reparat si s-a facut o terasa de unde vezi acoperisuri si munti si strazi sinuoase. Si totusi imaginea pe care o vedeai de la fereastra aceea era formidabila, aducea cu locul pe care l-am ales pentru vis, imaginile s-au suprapus si am simtit nevoia sa povestesc despre el. Cine stie, s-ar putea sa il scot, sa ai dreptate pentru ca tu, din afara, vezi totul mult mai clar. Iti multumesc pentru comentariu si steluta.

Nu ai idee cat de mult m-au bucurat cuvintele tale, asezarea lor altfel si totusi la fel, mesajul transmis de mine si retransmis la randul tau. Probabil asa trebuie sa fie, sa uitam un timp orice lucru si orice fiinta la care am tinut ca apoi sa ni le amintim cu fiecare detaliu ce le alcatuiesc si sa ne doara parca si mai mult. Intotdeauna ramane intrebarea, suspendata deasupra, cum ar fi fost daca... nu stiu altii, eu insa nu pot scapa de obsesia raspunsurilor posibile, cu toate astea framantari inutile. Emil, iti multumesc pentru steluta si pentru comentariul luminos.

Iti multumesc, Lore. E prea verde textul si ma aflu inca sub greutatea lui, or sa treaca doua trei zile si voi incepe sa il interpretez, stii cum e. Sunt ideile care vin atunci cand vor ele sa vina, le notezi, le combini asa cum le traiesti ori cum visezi ca ar trebui traite si la final tragi linia, vezi ce a iesit. Ma bucur ca ti-a placut, mai ales tie care scrii bine, este opinie primita cu multa bucurie si crede-ma ca nu bat campii. Cu drag.

Ma bucur inca o data ca m-ati comentat, astfel uite ca am descoperit o satira buna si actuala. Din fericire sau din pacate se pare ca societatea ne acorda multe subiecte pentru astfel de schite. Daca stilul dvs este de a spune si de a puncta direct ceea ce e de spus, mie imi place sa fiu metaforic. La mine nu intotdeauna treaba asta este de bun augur. In proze dvs aveti sarcasm, umor si reusiti prin cateva paragrafe sa hasurati personajele. Proza scurta si cu mesaj este destul de greu de scris.

Multumesc pentru comentariu si pentru notarea opiniei.
Da, aici m-am referit numai la aceasta perioada care intr-un fel sau altul, din punctul de vedere al indiferentei, apatiei si lasitatii aduce mult cu indiferenta, apatia si lasitatea dinainte de 1989. Autoizolarea este simbolizata de patratul desenat de fiecare, mai departe de el nu are voie sa gandeasca ori sa actioneze, trebuie ca va veni odata cineva care sa ne salveze, sa ne hraneasca, sa ne conduca. Mereu cineva sau altcineva. Trist.
Foarte trist.