sorin saguna

când râd m-apucă plânsul! bocesc atât de tare încât somnul drepților se tulbură. poala mea oarbă tot timpul ascunde păcate ucigașe în mintea unor stele tinere. când văd m-apucă

o inimă dogită în muschiul amnezic palpită iubire în timpul alergător... sunt fixate saluturi din granița cenușie. ochi pierduți plâng pe orbita pătată de stele... cineva a furat

te-am aruncat Doamne într-un con de umbră! mi-am aruncat privirea în golul sec al vieții. am dormit cu zilele sub ploaia de îndoieli și fapte mi-am legat aripi deșarte pe un vârf de

cer bătrân cu multe semne ai udat pământul cârpă. azi s-au stins sub grea minciună două ore transpirate. celulele poveștii,amnezic fardate strălucesc ridat în

trupul meu lipit de cer rugăciuni în loc de hrană socotește în prag de moarte. cineva mi-a furat uitarea, a șters-o departe. mă rugam senin să zbor, mă rugam să-mi iasă aripi! cineva mi-a

Iisuse.. nu ai fugit Mântuitorule de tortura poporului asasin. Ai rămas în sânge cu ochii spre Iertare, Dându-ne pace FIU DE CER. Au plâns zile după TINE Au curs ploi uscate fără LUMINA

trântește cu ciudă...o uscată aproape udă... un ocean de stele desenează cripte mioape. nici o privire,nici o tresărire... pas fioros mesteci ore...vibrând misterios, o diferență barbară

roșul- verzeala gândurilor mele primăvatice acoperă albastrul tainic cu sloiuri argintii . galbenul- izbucnirea autumnală a negrelor

Nesiguranța pornită spre esența tare a fericirii,coboară atent la idealul cel mai unit-iubirea!Drumurile intersectate cu un suflet..au legat pentru vecie sentimente nobile atinse uneori de lumești

toamna acelei minuni purta cântece de renaștere....sufletul era o întreagă primăvară...iarna semăna leit cu vara celei mai frumoase zile din viața scurtă a fericirii....burnița magic iar fulgii

încercarea de reparare a corzilor rupte la ultimul strigăt de renaștere a fericirii a eșeuat,după părerea unei voci celeste.rănile descriu trăirile vijelioase pline de apa amintirilor ce au format

o liniște brutală acoperă singurătatea înpământenind durere plină de culoare ...cum roade formând chisturi reci... puțin mai e și prezența va urgisi zborul. ce destinații eterne,ce amintiri

roșul- verzeala gândurilor mele primăvatice acoperă albastrul tainic cu sloiuri argintii . galbenul- izbucnirea autumnală a negrelor peisaje descoperă mistere vișinii din ingratul roz al

pașii mărunți purtați sub noapte au lovit senin în distanțele fericrii asa o fi....mai tună o istorie a durerii și cum se alegi abisul colorat plin de vise? niciun răspuns..numai teamă se

Cadența lacrimilor.... se pregătesc ochii de lacrimi barbare și gheața blochează privirea umedă, o deraiere ușoară și lină desprinde ..... amintiri udate de negura trecutului tac

amintește-mi ziua lumii ca să dau de veste lunii e ușor a erupe în soare pentru toți cum e oare? spune-i timpului de noi că avem suflete de soi o zi de neuitare să ne dai iar lumea cu

prizoniera departe de lucire scapă cu sânge orice menire bocetele crudului trecut afumă distrugând orice avânt în glumă privire sinceră și nemiloasă taci din inimă mereu furioasă ar

O inimă(exclusiv ție) o inimă păzită de tine cațâră fericirea-n bine curg vise mari și drepte din ele cerul pare-n trepte nostalgia clipelor cu brumă au dispărut tacit fără urmă se

desprins din aria inefabilului tu stai întins spre înțelegere gradat te deteriorezi cu a ta ruptură devenind material de umplutură fir întins ești plin de groază… înfiori libertatea cu ale tale

în sunetul torturii cronice de pe muntele Schimbării năvăliri dureroase de amintiri răscolesc sentința rapidă ….. sub fulgerele trecutului imperiu rațiunea pare monument al

trupu-mi exstins de durere către Tine reflexele păgâne mi le ard cu umilință ninge sălbatic peste a mea vară înfloresc laconic sincere regrete Doamne pentru ce timpul mă condamnă? o fi el vreo

întors la Tine Miluitorule lacrimile mi le beau pocăitor cu mâinile fierbinți de rugăciune îmi mistuii păcatele cu adevăr curat îmi voi regenera simțurile