sorin saguna

merg în balans copleșitor fără amintiri cu greutate vidă nimic nu mă obsedează cu viteză doar un timp parfumat de zbor și-un mic balans de liniște ca să văd rutina noului... moment

clipe de liniște măruntă zboară în timp, te caut,te vreau,te ascult...mi-e bine... tu ești frumosul zilelor mele rare și triste... tăcere senină debutează din pista ochilor mei, iubirea

începem cu liniștea celor mai dureroase nopți... amintirea ta-fericit albastru va fi prima! acum fredonăm lirica amintirilor albastre... prelungim cu liniștea celor mai înlăcrimate

singur...într-un sâmbure fără fruct, alcătuiesc sfârșitul rând cu rând... gândesc de zori la viață nouă... cad pe lângă mine stele,minute,ore, lumea se uită,nu întelege,se miră! bălți de

roșul- verzeala gândurilor mele primăvatice acoperă albastrul tainic cu sloiuri argintii . galbenul- izbucnirea autumnală a negrelor

amintește-mi ziua lumii ca să dau de veste lunii e ușor a erupe în soare pentru toți cum e oare? spune-i timpului de noi că avem suflete de soi o zi de neuitare să ne dai iar lumea cu

umbla neglijentă pe străzile timpului ziua ce o dată era frumoasă și cochetă cu părul subțiat de boală nu îmi venea să cred pășea agonic către somnul de noapte cu

umbla neglijentă pe străzile timpului ziua ce o dată era frumoasă și cochetă cu părul subțiat de boală nu îmi venea să cred pășea agonic către somnul de noapte cu gânduri de moarte…. ce

izbucnesc în hohote de glorie acerbe lupte între secolele nebune nimeni nu știe care va câștiga bătălia hohote de secunde la scenă deschisă se aud pe tărâmul înfruntării

cu privirea la a ta icoană stelară mă închin mântuitor luminii Tale cu sufletul cenușă te implor să mă reconstruiești glorios să am din nou un suflet luminos

trezite din beția nopții cu dureri uriașe, orele sughiță mahmur...protestează la zi! de ce nu au dormit mai mult...?! nedumerire...beția nopții le-a întunecat... gândesc zgomotos,nu mai au

am fugit din locul unde am pășit întunecat... liniști uriașe plutesc îngrozitor pe orele moarte... credeam în ora nemuritoare...credeam că exist... aiurea...ciudat mai gândește spiritul

prelungiri crâncene se duc în orizontul meu, pierdut din retina timpului,mă scurg kilogramic... fermentez,mă coagulez în risipa de aer inutilă... curg din mine fire răsfirate în durerea

curge lin din trupul strâns de toamnă, simțurile se ucid pe rând,una câte una... mă dizolv cernut în zece,mă dizolv uitat... timpul irită milimetrii infinți de viață... nu ustură,nu

nou nouă... eu plec în goană întârziată, tu rămăi cu altceva nou nouă... albastru meu în bernă zace... eu plec în cerurile înalte, în lumea artelor Dumnezeu. durerea m-a învins c-un

universul fără margini mi-a limitat orizontul, singur,rătăcit,plin de versuri crude,cerșesc... exist în oroarea minutelor înțepenite,e vina mea... vărs uitare universului fără margini,fără

ciugulesc din universul plăcerii uimit... zbor fără opriri prin mine și cerul meu... mă caut de ani,de iubire,de glorie... sunt pasărea ce zboară deasupra mea... am aripi de zeu în trupul

nu puteam fi lumina albastrului tău mereu... nu puteam zâmbi pasional inimii tale forțat... nu puteam căuta pirivirea inimii tale mereu... nu puteam iubi cauza durerilor mele mereu... nu

Te Aud cum Strigi după mine umilul... eu te Caut prin foc,prin apă,prin gând... puterea Ta clădește nemurirea așteptată... clipe ce-Þi poartă Sfântu Nume au sosit... ele bat dulce...cântă

încercarea de reparare a corzilor rupte la ultimul strigăt de renaștere a fericirii a eșeuat,după părerea unei voci celeste.rănile descriu trăirile vijelioase pline de apa amintirilor ce au format

toamna acelei minuni purta cântece de renaștere....sufletul era o întreagă primăvară...iarna semăna leit cu vara celei mai frumoase zile din viața scurtă a fericirii....burnița magic iar fulgii

Nesiguranța pornită spre esența tare a fericirii,coboară atent la idealul cel mai unit-iubirea!Drumurile intersectate cu un suflet..au legat pentru vecie sentimente nobile atinse uneori de lumești