Poezie
exil...
1 min lectură·
Mediu
am fugit din locul unde am pășit întunecat...
liniști uriașe plutesc îngrozitor pe orele moarte...
credeam în ora nemuritoare...credeam că exist...
aiurea...ciudat mai gândește spiritul meu ...
durerile mele au luat trup...ce mari și frumoase...
ce corpuri rupte din eternitate am născut...
în exil luminos mă aflu...aici unde nu este decât nimic!
cerul zboară cu mine,depărtarea m-a uitat,superb!
singur port amintiri uriașe...privesc la ele...om mă fac...
012195
0

si daca exilul e nimic, atunci nu poate fi luminos... asta ar insemna ca nimicul sa nu fie, ci in schimb sa fie lumina (hotaraste-te:P)