sorin saguna

începem cu liniștea celor mai dureroase nopți... amintirea ta-fericit albastru va fi prima! acum fredonăm lirica amintirilor albastre... prelungim cu liniștea celor mai înlăcrimate

o suflet bântuit de lacrimi pământene, luminează-ți zborul spre culmea infinitului! pleacă departe în depărtarea celor sfinți! un trup ți-a tot cărat durerea în locuri mizerabile, nu-i vina

sunt bustul ce adună frunze în fiecare oră... ochii plâng în zăpezi de toamnă pustie... port bronz etern în fața lor-trecători umani. primăvara mângâie bustul meu cu frunze... cireși proaspăt

m-au trezit amintirile din somnul dulce al nopții, frustrându-mi fără voie tinerețea scurtă... orele trec greu în ceasurile fixe pline de ireal uman... uși deschise prea mult în casa

m-am trezit în ziua când n-am știu să mai plâng! o fi... n-o fi de vină astrul nopții proaspăt stors...?! eu sunt un om,nu o dilemă... am plâns cu zilele în drumul abandonului

stropit cu visarea înaltelor amoruri, pier cu revenire în fața tuturor inimilor. un dulce și nefiresc gând îl trimit vouă... au trecut veseli în trista mea poveste, suflete calde pline de

curge lin din trupul strâns de toamnă, simțurile se ucid pe rând,una câte una... mă dizolv cernut în zece,mă dizolv uitat... timpul irită milimetrii infinți de viață... nu ustură,nu

prelungiri crâncene se duc în orizontul meu, pierdut din retina timpului,mă scurg kilogramic... fermentez,mă coagulez în risipa de aer inutilă... curg din mine fire răsfirate în durerea

clipe de liniște măruntă zboară în timp, te caut,te vreau,te ascult...mi-e bine... tu ești frumosul zilelor mele rare și triste... tăcere senină debutează din pista ochilor mei, iubirea

am fugit din locul unde am pășit întunecat... liniști uriașe plutesc îngrozitor pe orele moarte... credeam în ora nemuritoare...credeam că exist... aiurea...ciudat mai gândește spiritul

trezite din beția nopții cu dureri uriașe, orele sughiță mahmur...protestează la zi! de ce nu au dormit mai mult...?! nedumerire...beția nopții le-a întunecat... gândesc zgomotos,nu mai au

serile înecate de amarul suspin văratic, privesc după liniștea pașilor tăi amorezați... ploile trec greu,umbra ta este plecată demult... atârn dificil,prins cu privirea de muchia unei

pământul e o virtute a păcatului impărat… orele nu mai au secunde...e vina nimănui... serile nu mai o luna...nimeni nu le veghează... ce vagaboantde... clipele sunt asasinele permanente ale

5 umbre de la 4 pomi,adunate pe o stradă, veghează martiric de atent orele ce trec... nu e rost de plictiseală...ele-țepene tot timpul! 5 umbre de la 4 galaxii,răsfirate in univers, fumegă

obosesc de o viață întreagă iubindu-te... să fiu doar eu întregul dragostei noastre... depărtări apropiate se duc din nou în șoapte... căldura ți-o simt mai fierbinte ca niciodată, parfumul

în pământ cu greutate vidă nu-mi găsesc loc... aripile mi se frâng ușor...aș vrea să zbor... trec haotic brume de vise mistuindu-mi totul... întregul unui plin nimic amuțește gălăgia

singur...într-un sâmbure fără fruct, alcătuiesc sfârșitul rând cu rând... gândesc de zori la viață nouă... cad pe lângă mine stele,minute,ore, lumea se uită,nu întelege,se miră! bălți de

seară,timp secetos,pomii gâfâie, pe drum,pustiu,florile dorm, moarte,întinsă mult pe stradă, noapte,ploaia lovește,doare, pomii țipă,florile se-nhumă, viața,alungată rapid din

vagoane interminabile pline de lacrimi merg foarte încet pe ruta nelămuririi... întrebările curg sacadate țipând melancolic de tare... călători fără bilete în călătoria spre cer așteaptă

ochii-ți pluteasc deasupra inefabilului turbați de amintirea cu imposibilul ales. mările își cară vertebrele desprinse suspect. timpul calcifiază torid și aspru urma păcii... seara își lasă

ați lovit mine până ați rămas fără ani... mi-ați julit pielea până la ultima celulă... soarta mi-ați unso cu insulte de nimic... ați lovit în mine ca niște străini din

mă văd vapori în fața cerului oglindă... trupul-mi stă topit în galaxia efemerilor... lacrimile existenței mele se adună în lumină... mă văd abur în fața mării ce mă alintă... durerile sunt

sideral mormânt te deschizi febril liniștea ta se aude picurând relaxat... păsările clipelor de atunci se suie în pomii copți de fericire vineție. anii au pătat umbrele viitorului.. pașii