Sub asediul visurilor
Ziua refuză capitularea
Se pliază în stări
Intens
Incolore
În viitorul unde
Morfeu încă nu și-a băgat coada
Ah Doamne
Pentru a supraviețui
Am uitat atât de des ziua
Sub masca sa din piele moartă
Clovnul furios plânge de ciudă
Că nimeni nu mai râde
Când se lovește
Cu ciocanul peste deget
Cu piciorul de scaun
Cu sufletul în neant
În noaptea tăcută se deschide fermoarul
tramvaiului care o ia spre răsărit
Tăcut în noapte compar muțenia din
urechea dreaptă cu cea din urechea stângă
Degeaba închid ochii
tot nu văd nimic
cu
Ne putem alătura revoluției voastre?
Mă întrebă omul fără chip.
Cine sunteți… voi?
Am întrebat privind în jurul
Umerilor săi largi.
Nu știa să răspundă. Dar știa multe lozinci.
Vocea sa
Viața este o închisoare în propria minte
Prizonier al tuturor celulelor și microorganismelor
Din care ești alcătuit
Ești liber să faci orice îți dorești
Și condamnat să faci doar ce poți
Viața
Bebelușii și copiii cresc
Se joacă, acumulează,
Îmbătrânesc.
Bătrânii mor,
Unii chiar demn. Ori
Se transformă în țărână
De timpuriu.
Amintiri,
Gene fără nume,
Fără număr.
Combinații de
M-a sărutat pe obraz
M-am simțit iubit și complet
Nemuritor
Mașinile de pe străzile pline de bălți
Mașina de spălat din baie
Făceau timpul să curgă
Sub bătaia moale a ceasului
Care ne privea
Macii
picături de sânge pe
rochia de mireasă a
Primăverii.
Trilul țesut al
păsărilor
îmbracă norii în
nemișcare.
Tălpile mele goale
plutind pe cărarea
îngustă din
desișul în
care
Vuietul vieții.
Umbrele frunzelor pe mașini.
Lumina inevitabilă, artificială.
Clipa pe care în sfârșit pot să o pătrund
în toată goliciunea ei.
Câinii care latră la stele.
Chiotele din
Le priveam jucându-se una lângă alta și mă gândeam - nu e prima oară - cum o fi să ai atât de multe fotografii din copilărie? Să poți să dai iama în driveul din cloud al părinților grijulii și acolo
Uit să scriu pentru că uit să notez.
Atâtea idei geniale pierdute pentru că nu aveai un pix. Visele acelea cât galaxii nesfârșite transformate în respirații adânci pentru că trebuie să-ți revii
Sufletul meu este tot mai bolnav
Și n-am ce medicament să-i mai dau
Trupul meu este al viciului sclav
Dis-de-dimineață-mi zice să stau
Toată ziua și să nu fac nimic
Să mă chircesc în pat să mă
Cel mai frumos cadou
Pe care mi l-a făcut Universul
A fost sacrificiul din iubire
Darul de a simți ceea din ce
Am venit abandonarea nebună
Fără fățărnicie în fața
Neantului
Eram într-un sat
Nu știu care
Printre oameni cunoscuți
De nu știu unde
Într-o misiune clară
Pe care nu mi-o puteam aminti
Tot mai decis să ajung
La capătul acestui vis
Lung precum viața
Când eram mic, eram foarte stresat că am nasul mare. Era ceva obiectiv, nu era nicio exagerare de copil. Copiii au această tendință să te bully dacă ești diferit, iar eu clar aveam nasul mare.
Într-o zi o să ajung și eu un bătrân tot mai neputincios
În fața asaltului vieții care-mi curge prin venele de supraviețuitor
O să cunosc în sfârșit toate mărcile de adeziv pentru proteză
O să
Înainte să plec în teambuilding, am adormit ceva mai greu decât de obicei și am visat intens. Am visat că mașina mea era roz. „Dar mașina mea e albă,” am gândit în timp ce mecanic urcam în noul meu
Chiar nimeni nu a mai observat până acum
Că planeta Pământ este un mare ovul
Bombardat zilnic de milioane de spermatozoizi
Corpuri purtătoare de viață cerească
Iar noi un embrion în
Orașul crește sub unghiile mele.
Mi le smulge pe nesimțite.
Înțeleg ce se întâmplă.
Înlocuiesc unghiera
Cu o bormașină.
Orașul se rotunjește în ochii mei
Tot mai bulbucați.
Acum văd mult mai
Un curier masiv la vreo 30 de ani era să dea peste mine azi-dimineață cu o bicicletă cam mică pentru șeptimea lui de tonă. A trebuit să sar un pas în spate și să pun mâinile pe ghidon!
Îi căutam
Și mai important:
De ce am face-o?
Răul scoate la suprafață binele
Fără el am fi simpli zei
Plictisiți de atâta nemurire
Construind lumi imaginare
Cu ființe care mor
Efemeride
Îmbătat de fericirea care mi-a fost dat să o tot trăiesc
Am uitat de unde vine acest belșug nebun, împărătesc.
Am plătit cu ani de sclavie
Curajul de-a ține vie
Fericirea de-o clipă
Aprinsă în
În ultima zi
Înainte de predare
Nor din cuvinte
și versuri murdare.
Toate umbrele obsesive
Extirpate necruțător cu
Dicționarul.
Pentru că poezia nu este învățătură.
Deoarece lirica-i
Cu adevărat
Aritmic
Este doar sunetul nașterii
Care se scurge
Din uterul suprem
Aritmic cu adevărat
Este doar șuierul
Orașului care se zbate
În creierul meu
Aritmice mai sunt visul
Și