Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ruptura

2 min lectură·
Mediu
Sub asediul visurilor
Ziua refuză capitularea
Se pliază în stări
Intens
Incolore
În viitorul unde
Morfeu încă nu și-a băgat coada
Ah Doamne
Pentru a supraviețui
Am uitat atât de des ziua de ieri
Încât și dacă aș încerca azi
Nu aș mai ști cum
Să o leg de prezent
Atât de multe cuvinte dispărute
Amintiri pierdute
Lanțul iremediabil rupt
Și eu doar un punct invizibil
Printre miliardele care formează orizontul
O voce mută în murmurul asurzitor al planetei
Durează mai puțin decât cea mai scurtă clipă
Ca toate iluziile să facă implozie
Ca un Big Bang inversat temporal
Cu miezul plin de mine gol
Ca un înveliș pe care se scurg
Picături tratate chimic într-o
Civilizație îndepărtată
Pierdută
Privind fix ochiul de sub vârtejul de
Apă
Aceeași din care m-am înălțat aici
Cu milioane de ani în urmă
Te port rană vie
Mort pe dinăuntru
Ultimul meu ceas
Crește în mine
De când m-am născut
Mă crestează
La fiecare pas
Cu acul său fierbinte
Ca respirația noastră unită
Când cântăm dansul veșniciei
Și nimic nu ne va putea salva.
În mai puțin de o clipă mai scurtă decât moartea
Sunt din nou cu mintea liberă
De timp
De spațiu
Uimit de cât de grotesc
De bogată și de fecundă
Este viața asta interioară a noastră
Înghițită de vidul infinit
Al cosmosului
00642
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
222
Citire
2 min
Versuri
51
Actualizat

Cum sa citezi

Sorin Lupu. “Ruptura.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-lupu/poezie/14185600/ruptura

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.