1

stăpânești discursul
trimiți nostalgia dincace de cuvintele în care o îmbraci
imaginile sunt curate, lipsește verbiajul
ți-aș da o steluță dar aștept și alte texte, întâi, doar așa, ca să mă conving că nu mă înșeală prima impresie.
mi-a plăcut mult portretul bunicii, a;eyat cuminte între eh, păi și da, cu mâinile împreunate în poala fustei.
și \"capcana acestei vârste
(capcana acestor patru pereți pustii
capcana acestui oraș prea dens)\"
keep the good work.
Adela

dar cu rădăcini în profunzimi viscerale. savurez și înghit în sec.

bun venit! cred că voi fi o cititoare fidelă a ta.
un poem cursiv cu impact prin construcții neîncărcate inutil.

am citit și pe blog. mi-a plăcut ceea ce am citit și acolo.

poemul incepe mult prea plictisitor, mult prea \"dupa blocuri\" limbaj facil pe care e deajuns sa ies o seara cu prietenii si sa cream versuri.

ce urmeaza apoi incepand cu \"așezați cuminte la masa din bucătărie\" e foarte ok, o descriere a buncii interesanta, care creeaza o stare, transmite ceva.

din strofa a doua zic eu sta in picioare doar ce e scris intre paranteze.


- am fost îndrăgostit de tine mai tare decât de mama
suna f prost, mai ales ca toti poetii spun ca-si iubesc mama mai mult decat orice alta femeie.


este la distanta, dar tot reuseste cumva sa-ti vada linistea. sa-ti vada linistea. si daca-ti vede linistea? ce?



ultima strofa mi-a placut, e puternica, dar fara ultimul vers care taie din farmec.




in alta ordine de idei, nu inteleg de ce se acorda atata atentie unui poet care vine cu un limbaj comun si care in genere expune lucruri fara niciun fel de efect sau uneori chiar noima.

Vă mulțumesc mult pentru păreri. Știu că nu sunt un poet extraordinar din foarte multe puncte de vedere, însă iubesc sincer cele două limbi pe care le vorbesc curent, ador să pun totul sub un mare semn de îndoială, inclusiv această declarație cum că aș adora să pun totul sub un mare semn de îndoială, și sunt convins că poezia trebuie să stea sub semnul simplității. Îmi displace prețiozitatea asumată sincer. Nu spun că nu e sinceră, dar îmi pun de fiecare dată întrebarea: oare el/ea cu cuvintele astea gândește? Oare cuiva chiar îi trec porcăriile astea prin cap și în alte momente decât în acelea în care încearcă să fie poet(ă)? Mă-ndoiesc de tot ce citesc, inclusiv de propriile cuvinte. Și pentru că îmi câștig traiul din scris, îmi dau seama cât de comod este să minți prin omisiune și cât de puternică este tentația acestei abordări de fiecare dată când scrii. Cred în poezia scrisă terapeutic, ca singura metodă de a scăpa de cioturile din creier care nu-ți dau pace. Nu cred în cantautori și mă plictisesc îngrozitor oamenii care nu-și trăiesc viața așa cum scriu. Recitind chiar acest comentariu al meu îmi dau seama că este imposibil să fii complet sincer. Cel mai mult te apropii însă de sinceritatea totală printr-un anume fel de poezie, spre care eu tind acum, la cei 29 de ani ai mei, după 8 ani în care nu am mai scris un vers, pentru că eram prea scârbit de ceea ce mi s-a părut că ajunsese scrisul.

Mult succes tuturor pe viitor. Mă găsiți pe propriul blog, e mișto aici, dar layoutul ăsta chiar mă indispune. Promit însă să vă vizitez paginile personale de fiecare dată când am puțin timp liber și chef de poezie vie (nu bună, nu rea, doar scrisă acum și pentru mine).

Nu știu exact ce se întâmplă cu acest loc și sincer nici nu prea caut să aflu. de citit te voi citi și pe blog, nu-i o problemă. mi-ar părea foarte rău să nu mai postezi aici. e un spațiu deschis în care nu-ți alegi cititorii și comentatorii. desigur, din acest punct de vedere, opțiunea de a te expune în acest fel este a ta.
sunt perfect de acord cu tine. eu nu trăiesc din scris, dar cred că aș muri dacă nu aș scrie și nu aș citi.

te citesc în continuare cu mare plăcere.