Sorin Lupu

Cu adevărat Aritmic Este doar sunetul nașterii Care se scurge Din uterul suprem Aritmic cu adevărat Este doar șuierul Orașului care se zbate În creierul meu Aritmice mai sunt visul Și

Când am evadat Am alergat Atât de speriat Încât am uitat De lanțul cu care Eram legat De trecut Când mi s-a smuls Mâna nu am plâns Pentru că nu m-a durut Am înțeles imediat E doar un

Pisicile pasc verdeața dintre blocuri Înnobilează cu silueta delicată Mâzgăliturile de pe perete Alexandra a fost Urmată de o inimioară desenată Cu picioarele Adolescenței

Mă mișc ca un automaton Printre gerurile infernale Nu simt nimic Doar acționez Sunt perfect în limite normale Doar capul tot mai greu Cuprinde dintr-o rotire Descărcări electrice Sinapse

Totul o să treacă. Și ziua, și anul, și ora, și deceniul, și clipa, și viața, și noi doi cu toți ai noștri. Sunt puțini cei cărora le place să se gândească vreodată la asta. Dar noi doi de

În tremurul universului Stăteam în pat Paralizat Prins în chingile lui Așteptam siderat Momentul nemișcat Așa că am încetat Să mă mai mișc Eram eu înghețat În broboane Sidefate

Acum nu e vremea să ne veselim Nu este vremea să râdem cu poftă Să facem mai multe decât ne permite timpul Acum nu e vremea să ne distrăm Nu este vremea să fim pasionali Să ardem în flacăra

Cât de mic eram în vertijul cerului care se zgâia la noi cu albul ochilor pufos și gol Vioi studiam tristețea singurului nostru punct slab instantaneul unui împreună care nu poate dura

Soarele mă izbește în moalele capului Cu sărutul său mult prea pasional Tramvaiul bătrân ne râșnește pe șine Suntem noi cu mine navigând pe știrile unei zile Ce din stomacul balenei căreia îi

Cerul zvântat de pescăruși Soarele care îngheață totul Drumul către ea Mers în șoaptă Printre statui Și nemuritorii paznici tăcuți În așteptarea pensiei Motorul ce parchează Câinele ce

A ineluctabilului și complicatului sfârșit al lumii A minții care macină gândurile fără oprire A zilei de mâine care nu apare nicăieri azi A întunericului cu care ne trezim în minte A viselor în

Orașul sfârâie Ca peștele în ulei Și miroase de parcă Flăcările iadului Ar fi sub tigaie Orașul ne întoarce Pe dos și arde tot Iar noi încă vii privim Cum un cartel De sfinți Împarte

Iarna însângerată de dorul primăverii Și vara cu privirile scurse tomnatic Ard frunzele sub mine tot mai mic În îmbrățișarea ei fără sfârșit.

Orașele fac schimb De salivă noi ne Schimbăm domiciliul din buletin Străbatem distanțele Ca sardinele, ca viermii Ca miriapodul cel mare fără cap Celulele orașului nici nu știu Cât de des

viața lui a fost cea mai lungă petrecere cu o singură persoană din istoria omenirii în fiecare zi din zori până seara cu păsările cânta cu plantele dansa le mai și fuma iar cu soarele

Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat ce să mi se fure Cum îți mulțumesc pentru veștile rele îți voi mulțumi și pentru cele bune Și-ți voi tot cere să mă ajuți să disting între ele Îți mulțumesc,

Simți că ai pierdut totul? Pierdem memoria și conștiința așa că Nu putem ține minte cum a fost înainte să pierdem totul Nu putem să strănutăm și să râdem în același timp Nu putem să pierdem

În acest moment de echilibru perfect Aș putea să mă prăbușesc ca un munte. În această clipă de detașare ideală Aș putea să proptesc lumea cu pârghia Care o întoarce cu capul în jos. În acest

Eram pe stradă, absorbit de citirea unui sms, când mi s-a cerut politicos un foc de către un domn semi-boschetar de nu contează ce etnie. Credeam că-mi cere o țigară, așa că i-am răspuns fără să

Nu știu ce m-a apucat. Încercam fără succes să glumesc mai mult decât îmi permitea foamea. „Aia nu e șaorma!”, îmi răspunde durduliul ce miroase a bacșiș. Și pui. Îi explic apoi să nu pună

Orașul și-a împreunat privirile cu felinarele din creierul meu pe câmpiile fără flori ale zilelor mele cresc ciuperci și mucegai când dau drumul la cișmeaua celor din mine universul se curăță

cu sentimentul fals de siguranță al muzicii clasice din urechi salut posac statuile aprehensive care se furișează în cărările mele ce urmează o singură direcție printre omuleți verzi și stai roșu

acel capitol din viața sa începe cu un titlu atât de lung încât conținutul propriu-zis devine inutil și prolix. acel capitol din viața sa e ascuns într-un volum care nu prinde niciodată

Aia nu e șaorma! Îmi răspunde durduliul Ce miroase a bacșiș. Voi da în judecată Spitalul pentru malpraxis! Mi-a ucis șaorma, îi zic vizavi de Floreasca plină de fracturi. Ce să mai