iubita mea se preface că visează pe un colț de pat
eu număr banii pe birou iau
pîine
pateu
ceapă verde
brînză
roșii
apă minerală
iubita mea nu poate să bea apă de la robinet e
împuțită apa
pentru tine, cu drag, trag, că tot faci și toate
par că-s mereu împotrivă. și nu-s,
doar că ei, dragii de ei
nici c-ar ști.
n-au de unde să știe cîte-s pe
tavă pentru chelnerul sorții, mai
ales
încearcă să oferi ceva înainte de a pretinde.
un gest prietenesc face cît o mie de cuvinte.
folosește cît mai puține.
e floare la ureche să justifici extensiv orișice,
cînd toate băltesc
aceasta este o carte
cum ar spune-o DespoT:
cartea miroase a Dero
moartea miroase a Dero
cartea miroase a moarte
sau / ai carte / ai moarte
Sociu:
mi-e rușine cu coperțile acestei cărți
în care
sint un ciob in ochii mei
tigara din mina mea dreapta
este chiar mina mea dreaptra
sint acoperisul lumii mele
de beton si de sticla de
pe care cad ca un capac de bere
lumea spumega in
Prima ediție a Cenaclului „Mariana Marin” s-a întîmplat.
Cu emoții, cu texte faine, cu discuții pe bune.
M-am gîndit mult dacă să notez asta aici.
Pentru că, într-un fel, poezie.ro a fost primul
"eu sunt Căminul și vreau să cad peste voi"
de la intrare miros de urină și de sarmale
paznicul beat citește la bec o scrisoare
a unuia de la suceava / -27 de grade azi noapte /
mișto gagica
nici un sunet dincoace de fereastră; dincolo,
legănatul blînd al castanilor în ulcica de noxe.
balanța umerilor tăi, ușor înclinată deasupra pervazului, unde
dîra unei replici adormite se
ochii aceștia sunt singurii ochi pe care îi am
în balamucul ăsta erotic cu gust de iarbă putredă
iubirea noastră e patrupedă se scarpină după ureche
cu piciorul din spate și lasă bale și roade
galopul
fractura
insistența cu care despachetează clipe
numai bune de spînzurat în brăduț
privește
luminile
iume
alunecăm
prin crevasele
unui tor
chiar dacă ne-au
nu eu, ci orașul, în noaptea asta,
a uitat în sufragerie ziua aprinsă.
auzi, ce-ar fi să mai iasă și camera din mine,
să trîntească și ea ușa în urmă, să mă lase,
dracului, în pace, chit că
nu e nimic lejer nici o măruntă născocire
care să simuleze pentru o clipă relaxarea
e noaptea în care îmi pierd cel mai bun prieten
e cîte un pumn în spatele fiecărui cuvînt
îmi înfige o mînă
o seară în care am apucat să nu spun nimic
cu viața asta lungă în ghiozdanul de școală –
bagaj de cunoștințe cu buzunare încăpătoare pentru valori
și catarame sănătoase pe post de antifurt –
trec
toate mișcările descompuse pînă la intenție
mai departe pînă la primul impuls din
terminații nervoase pe umeri în sus mii
de reacții la suprafața pielii mai departe
palmele
o furtună de înțelepciune la marginea fiecărui cuvînt
apoi camera cedează treptat presiunii
eliberînd în atmosferă norișori roz și țestoase
fiecare copil își îmbrățișează animalul de pluș
sub
18 august 1991
bunica mea cumpăra halate
și mărgele dintr-o consignație de la obor cînd
inima ei a încetat să bată ochii reci ai bunicii
încă fixau o pereche de ciorapi lycra pe stradă
oamenii
14 noiembrie 1990
tata întîrzia beat cu flori în sacoșă număra
spaime pe jos și guri de canal din troleibuz
o blondă oacheșă de la apaca îi căuta privirea cînd
mîinile mamei pline de lacrimi și
îți zăresc privirea iscoditoare
din capătul opus al troleului.
se zburătăcesc fire de praf
în lumina ciufulită de zoaie.
o clipă numai,
pensulezi un gest înspre mine și capitulez:
fă-mă drum și