sorin despoT

Ottilia, bullseye! Ce mă bucur că ai prins-o așa precis. Experimentez cu o chestie pe care am tot amînat-o, anume dialogul explicit cu poezia care mi-a format aplecările. Două notații faine am. Întîi, exercițiul recitirii atente nu se compară cu nimic; e mană cerească. Apoi, strict privitor la Madi Marin, nu cred că avem un autor de limbă română care să îți facă mai lesne ferfeniță toate fițele. E dezarmantă, te copleșește. Aviz amatorilor de jucării, sîrlionți și floricele.

enea, mă intimidează povestea asta cu maturitatea, deși amar-ironic chiar am fost mai sus. E drept, studiez poezia și știi ce? E fain să-ți mai spună cîte un om, din cînd în cînd, că se vede și că o transmiți bine. Merci frumos pentru treaba asta. Contează.

Semne bune,
Sorin

Ce surpriză faină. Merci, monsieur.

e cam simandicos, aș zice și eu, privind la el acum. mă furaseră aliterațiile și asonanțele, cele brutale și cele fragile... cîntam și eu un pic. :) experimentăm înainte.

merci frumos pentru lectură, domnilor.

Salve, oameni, merci pentru aplecarea atentă.

Emilian Valeriu Pal, e încurajator să aflu că scriitura mea poate oferi o gură de oxigen. Pe bune. Mai des aud că textele mele se citesc greuț și, se poate deduce, sînt mai degrabă înecăcioase. :P

Claudiu Tosa, ce încerc e să creez - să zic așa - „simbolistici auto-conținute” în texte de genul ăsta, inclusiv la nivelul aplecărilor ironice. Ajută mult, deci, confirmarea venită dinspre tine, bătrîne.

Emilian Lican, apreciez sinceritatea. Faptul că textul ți-a plăcut, chiar dacă ți-a părut doar o „gaură”, mă măgulește în măsura în care mă confuzează. Nu știu dacă mă încurajezi sau mă înjuri. :D loving it!

Maria Mitea, merci pentru notația privitoare la identitatea separată a fularului. Mă bucur că textul a reușit să transmită mai ales această nuanță.

Stanica Ilie Viorel, interpretarea ta legată de fular... nu te contrazic, dar nu știu dacă e principalul unghi, chit că e unul necesar. :) merci frumos, monsieur.

Cristina Sirion, „în balans, pe liane, fără griji, nesugrumat” este, poate, un vers în sine. Mă bucur că ai simțit libertatea și lipsa constrângerilor în scriitura mea.

Merci din nou, agonie. În august public un nou volum. Poate ciocnim un pahar împreună.

Semne bune,
Soso

Salve, lume, merci din inimă pentru note.

Emilian Valeriu Pal, este întotdeauna încurajator să știu că scriitura mea poate oferi o gură de oxigen. Îndeobște, mi se spune că-i, mai curînd, înecăcioasă. :D

Claudiu Tosa, încerc, în texte de genul ăstuia, să creez simbolistici auto-conținute - not a thing, i know, dar brevitatea e cheie acușica. Merci pentru validarea perspectivei, bătrîne.

Emilian Lican, apreciez sinceritatea. Faptul că textul ți-a plăcut, chiar dacă ți-a părut doar o „gaură”, mă măgulește în măsura în care mă confuzează. Nu mi-e clar dacă mă încurajași sau mă înjurași. :D Loving it!

Maria Mitea, așa mă bucur că ai observat identitatea separat conturată a fularului. Mă bucur că textul a reușit să transmită mai ales această imagine.

Stanica Ilie Viorel, nu știu dacă ăla e unghiul principal, dar e unul necesar. ;) Merci, monsieur.

Cristina Sirion, „în balans, pe liane, fără griji, nesugrumat” poate fi un vers în sine. Mă bucur că ai simțit libertatea și lipsa constrîngerilor în scriitura mea.

Merci din nou, agonie. În august public un volum nou. Poate apucăm să ciocnim un pahar împreună.

Semne bune,
Soso

merci, domnule Chiripuci. aș prefera tutuiala, se pretează mai abitir la media digitale. în orice caz, merci, spuneam, pentru comentariu. m-a făcut să îmi recitesc textul altfel. notez, totuși, că mircea cărtărescu nu e nici pe departe un model în viață pentru mine, ci, cel mult, o (altă) sursă de inspirație și, poate mai important, de lecții de poezie. printre surse se regăsesc și ceilalți poeți postmoderni români. mi-s mai dragi mușina și mariana marin, de pildă.

dacă permiți, pe curînd, Cristian.

semne bune,
sorin

fragmente, cu precădere explicative, fără de care poezia ar funcționa berechet, ba chiar ar dăinui mai cu glanț:

spun de privirea aia csf, ncsf
și lasă fumul țigării să-i îi intre în ochi (aici miza pe ochii lui mai mereu mijiți. îi)
disperat că l-a părăsit iubita. (o, nu)
cînd se gîndește la ea, la părul ei lung și negru parcă vede un copac
adică o spînzurătoare, (novator nevoie mare, leonard)
se leagănă cîteva momente în părul ei
și își dorește să simtă
pentru noi dorințe, csf, ncsf - și tot așa

te mănînc, leonard, te leneviși de numa', ilustratratorule! noroc că ai talent cu carul. uiete cum l-aș edita/împuțini/ciopîrți eu, în cele din urmă:

am privirea aia de cîine cu doi boboci de rață pe cap,
expresivă ca a orișicărui amorezat care bea și fumează
o țigară, apoi își mai aprinde una pe care o suflă toată
într-o sticlă-n formă de femeie și speră să-i poate da suflet.

părul ei lung și negru e o spînzurătoare, se leagănă
cîteva momente și invocă urletul lupilor ca o mîngîiere;
viața, o natură moartă cu portretul artistului pe porțelan.

citesc lundkvist și vreau eu să mîngîi lupii,
vreau eu să țip pînă cad frunzele brumate din copaci,
aprinse de stele. e grea lumina, sînt grele amintirile
fără mîngîiere, cînd tăpșanul de iarbă ți-era rochie.

vine vinul rămas neconsumat în fiecare, mortul
adică cel netărit, vine și apasă pe răni! ce să
facem cu atîta dragoste, noi neiubiții care trimitem
flori de foșnet prin copacii care-i însoțesc mersul.

ești femeia care împarte cu mine o sticlă de vin,
lăsîndu-mă să ți-l fur din gură, sunt impulsul de
a uita, goală și caldă, pînă aerul se face oglinzi.

am auzit că ai făcut moartea
de parcă ai fi făcut foamea dar, acum,
vopsești ușor aerul de pacă l-ai îmbujora.

tu o mîngîi pe cap cum mîngîi eu lupii
și o faci să urle în cerul tatuat și zbori
chiar dacă n-ai aripi. frumusețea răsare pe întuneric.

// mna, sigur că exagerez, că prea am tăiat și reinterpretat, dar prinzi unde bat, bătrîne. ține pasul olecuțică, că de stricat nu ți-o strica. ;)

dar notez că textul investighează migălos, în ciuda secvențelor pe repede înainte, condiția omului încercat de atracții în raport cu nevoia sa de a face bine. spre foarte bine :D dar cică nu-i bine să-ți explici textele, așa că șed și privesc.

merci, ajută. poate ar fi prielnic să le alternez. în defintiv, un poem blană își ține cititorul pe vîrfuri, își schimbă mecanismele inerente pe măsură ce crezi că le-ai dibuit.

salve, george. ai prins firul de minune, așa e, m-am folosit (și, ici-colo, a, încercat să îi dezvălui limitele) limbajul ăsta de sfătuitor profesionist pe care l-au cioplit motivatorii, antrenorii, terapeuții și toți asemenea. nu scot i-ul ăla nici picat cu ceară, însă. am rîs prea tare. :P

mă topesc după textul ăsta. atîta doar că aș renunța la ultimele două versuri - explicative, aș susține - și aș rezista tentației de a spune - din nou explicit - femeie adevărată. ;)

uite o invitație faină la visare. uite un titlu bun de volum.

cînd am fost noi împreună, hă-hăă
cînd haleam înghețată la biancaneve
...
cînd, hă-hăă, părul tău era arămit, și
în el pescărușii roteau lenevit!

scria prin 98 Țuglea!

cascada covarsitoare de imagini... inca ma uit uluit la versurile astea, imaginandu-mi cate \"pagini\" de \"material poetic\" stau inghesuite pe centimetru patrat in textul tau... superb.

am retinut:

\"copilăria
cu burta plină de caise verzi
cu pulpele în colbul secetei\"

\"bunicului de o sută patru ani
adormit definitiv pe bancă\" (ce imagine!!!)

incearca sa modifici, in finalul poemei cate ceva! exista o alaturare de cuvinte acolo care supara auzul :))) \"Țăranca cu foile negre\" ... in rest, ufff... imi place si pace!

revin si cu alte ocazii.

drag, DeSpOt.

nu-i vreo scofală să (te faci că) te trezești dimineața
ești o grămadă de stări contradictorii anihilante
o recunoști după zarva miriapodelor încurcă-fețe
după șrapnelul tentativei de a te reflecta fie și parțial
azi vom merge altfel pe stradă
vom privi din unghiul copacului
vom mirosi dintr-o pereche de nervi olfactivi decupați
vom simți cu papilele gustative ale străinului
ne vom bucura
cu bucuria amorfă a peisajului
vom ignora cioburile
despărțirile
nimicurile
ne va durea cel mult triunghiular echidistant
o stare geometrică o ecuație așteptând cea de-a doua soluție
formula ideală pentru o orbită exemplară
ne vom ruga după ritualul pereților abrupți
care încep și se termină dracu știe unde
mai apoi
iarăși
ne vom îndrăgosti tac-
tic când mâna vigilentă și inspirată
va roti îndeajuns cheițele cât să ne dăm seama că suntem
altfel

„s-a subțiat pielea călcâielor
străbătând linia vieții
prin palma lui Dumnezeu”

felicitări, Ioan Barb!

dar nu numai
ba mai mult
și mai mult
și nu mai încapi
de caii verzi
coborîți din pereți
copilăria ca o linguriță
de orez
ela

foarte frumos
mai scapă totuși
de virgule

prisosesc

vreau și eu să dau stele textelor pe care le consider frumoase. cui trebuie să mă adresez în această privință? :)

mulțumesc anticipat.

subiectiv... cum altfel? :) poliromul se mișcă repejor cu distribuția. am văzut că volumul e peste tot. ușor copleșitoare senzația... mă simt expus.

mulțumesc frumos, daniel.

la mulți ani, ioana. sper că ai avut o zi faină. la noi a fost liniște. excelent. :)

sd