Poezie
an tan te
antiplacebo
2 min lectură·
Mediu
înainte ne-ar fi fost frig, ne-am fi îmbrățișat până la limita
dizolvării, singura senzație așteptată
acum e mai bine așa, fără apropieri, aerul capătă corp
alături de umbre
tu îmi dai o pătură fină, o iluzie și mai fină, îmi aduci
câte o explicație, o sorb lent
și simt instantaneu dacă e potabilă sau are gustul acela
amărui-grețos care îmi inundă gura de câte ori
mi se insinuează o falsă esență
nu îți spun nimic despre mine, de fapt, nu îți mai arăt
decât ceea ce ești atunci când nu ești
nu îți spun nici cum se aud sunetele din lumea ta
nici că aceste sfere mici
ar satisface orice altă minte aflată mult mai aproape
de linia care desparte definitiv adevărul de fețele lui
prea logice
dacă aș mai alege să aștept, să sper sau să caut în van
aș mai dizolva calm pe limbă tot ce ajunge
prea gândit, prea încapsulat
cum vorbea azi cineva despre placebo, uitase cuvântul
dar iluzionarea îi era aerul
învăluitor de ochi, tu știi prea bine arta de a sconta perfect
impactul, rezonanța adâncă în cealaltă inimă
de parcă ai avea, în loc de simțuri, suprafețe lichide
și ai lua forma fiecărui chip, doar așa din plictiseală
sau din amuzamentul sadic
de a vedea în altul propria ta disperare
0129913
0
LA
