sophie polansky

eu raman impresionata la poemele pentru mame.
eu yic ca de aici incepe adevarat poeyie si adevaratul sentiment,

mi-a atras atentia finetea cu care ai creionat nasterea din nastere, trecerea spre devenire, cat si tristetea si zbuciumul.
intestinul este un semn al profunzimii, al contrariului, al daruirii si apropierii spre celalalt.
campia este o miscare, zbuciumul se transmite din interior spre exterior.
totul se naste ca tristete si suferinta.
mort

mie mi se pare ok, este un exercitiu, no?
nu despicam firul in patru ca sa batem apa in piua.

mi se pare ca inceputul scartatie putin.
dar este un poem despre doi, despre impreuna, despre drum, despre laolalalta.
mi-a placut, l-as fi vrut mai sensibil, totusi.

un text bun, despre frica, despre moarte, despre sufletul colectiv, despre trecerea dintre lumi, despre ce putem naște ca sentiment și creație, despre brațele care se întind și cuprind cu căldură și frică, ca un copil.
mi-a plcăcut în special ritmul de poveste spusă în șoaptă.
mulțumesc.

faza cu 400 dolari, nu-mi place, nici avionul, doar experința vorbește, mi-a plăcut inima albă.
eu o am albă de frică.

imi place, dar nu faza cu bonus, dar e un soi de romantism aici, finalul e suav, aș zice.
in mare, are muzicalitate care salvează unele goluri.

Bun!
E o desfatare sa citesti un poem cu o asemenea cursivitate epica, in care liricul se ascunde, lasand loc unei file de poveste.
Ce-i drept, nu ma asteptam la un asemenea sfarsit.
:)Cu atat mai mult, meritul autorului.
Ai reusit sa pui in lumina niste tipologii, tabieturi, strofa a doua este delicioasa.
Am parcurs curioasa textul tau, nu mi s-a mai intamplat de mult timp; ceea ce e frumos este ca are acel charm de poveste care captiveaza, are suspans.
Noi, in teatru spunem, sa o mai dam o data, ( scena ), ca sa transpunem personajul pe firul lui actoricesc intai, apoi ca personaj de poveste.
Si, bineinteles nu uitam de narator.
Cheia.

foarte, foarte frumos e finalul/
felicitari/
foarte faina este fotografia/
chiar foarte, foarte expresiva.
vad aici un fel de cantec, soptit pe alocuri, care zvacneste si se leagana.
alice, frumos ai spus si ai trecut prin tine.
la multi ani!

poemul incepe cu un optimis in care este exprimata dorinta sa nu ne fie teama.
teama de nimic.
in fiecare zi incepem ziua cu dorinta ca ceva extraordinar sa se intample. sau nu.
mie mi-a placut cel mai mult asumarea lipsurilor, exprimarea lor, constientizarea lor.
simplitatea si imprtanta acestui text, ca valoare afirmata sta aici.
spun, fata de toti ca stiu sau nu stiu, ca am sau nu am, ca pot povesti sau nu.
mereu intervine aceasta putere de a povesti si de a ne povesti.
credibilitatea nu isi are rostul.
e ca la un spectacol de teatru in care conventia planeaza.
a! si ce e cel mai important este finalul, caracterul de scrisoare, scrisoarea asa zis nescrisa, sau scrisorile, iar comparatia de la final mi se pare super sugestiva.
aici teatrul ramane mort pentru ca regizorul este unul de film, iar cadrele spun totul.
uitasem! mana ta e cat mana mea.

/ nu am nevoie de nimeni. încui ușa facem dragoste toată ziua. lumea și alte zbateri chiar sunt prea puțin importante. /

lumea este observata de undeva din exterior, cu alti ochi, cu ochi care nu par a fi ai observatorului, referintele se intrepatrund mereu, tensiunea creste, scenele sunt speed, talentul tau de regizor, de cameraman de film aduce perspective interesante.
personajele sunt vazute direct, dur, le vedem ca si cum le-am cunoaste.
usile se inchid ca sa deschida suflete si dorinte.
pretoul sfinteste ceva, religiile se incurca.
frumos!

ce este patrick\'s?

wow!
cata putere de exprimare, cata luciditate; totul mi se pare ca vine ca un ecou, de undeva dinauntru.
inima bate, nopatea devii.
raportul devine unul foarte intim si sensibil, direct si ascuns in acelasi timp.
mi-a placut foarte mult imaginea de final, cu glontele, ca semn al profundului si al letalului, al ranii; imi plac devenirile exterioare, de la tine care treci in el, la ceasele-fluturi.

in mexic soarele arde ca un blues.

daca lumea ar scrie dupa reguli si casute in care sa scrie da-nu, nu ar mai fi niciun poet/a.

Vin si eu!
Felicitari!

mi-a placut foarte mult si am rergasit niste imagini foarte suave aici>
la genul de soft-scurt>
adica imagini care sunt astfel definite>
poemul tau ;i-a adus a;inte d eo carte care avea un motto din kierkegaard>
ideea acolo era, ca imagine ca
/la marginea unei terase unde oamenii
beau redbull și alte carbogazoase/

oamenii se intalnesc, stau la mese rotunde, se privesc, isi admira degetele picioarelor si beau vin ieftin>

numai ca nu intotdeauna un poem trebuie sa transita concretete, ci, poate, mai degraba, imagini si idei>

mi-e imi place la nebunie titlul.
titlul e totul poemul.

cand vad filme
de dragoste
cu eroi
ma gandesc la tine.


in tren desenam inimioare! am uazit o chestie faina aseara la tv, eu ma uit foarte rar.
cand vedem desene pe asfalt, devenim copii care iubesc.
asa am vazut si eu aici personajele, intr-un film, unul in drum spre celalalt.

ma gandesc la tine, ma gandesc la mine.
suntem mari si aproape celebre... io mai am pûtin. :))))))

mi-a placut finalul, ce muzical e si ce spontan.
e un poem despre oamnei singuri, asa vad eu, despre oamnei care vad mereu ce se intampla in jurul lor, care observa si tac.
care astepta sa se intample ceva.
era o proza fantastica, parca, sau teatru, chiar nu-mi mai aduc aminte, da, cred ca teatru, era ceva de genul, orasul sorelui, cu niste personaje ca ale tale.
placut.

mi-a placut mult inima care iese pe gura, ca semn al extrovertiei, ca semn al trecerii din interior in exterior.
inima este profundul, este adancul, este viul, este miezul care trece afara.
¨imaginează-ți o lume fără tine. lumea aia nu există pentru că nu ești în ea să o simți. noaptea mă trezesc cu picioarele reci. șifonierul respiră de fapt el nu respiră ci hainele din care ies oamenii care am fost în fiecare zi.

aici e fain ca spui clar depre lume, despre lipsa, despre prezenta numita, despre exterior iar, sifonier, respiratie.
poemul este tot o respiratie.

toate in exterior s-au schimbat.
sunt privite cu ochi uimiti, cu ochi increzatori.
lumea se schimba inspre bine pentru binele nostru.
lumea comploteaza la fericirea noastra.
termopanul cela este foarte fain deoarece este o izolare care deschide.
foarte, foarte fain.

apoi vin tandreturile si ca o extensie a lipsei. ca extensie a dorului.
totul e bine cat timp esti reala, cat timp mancam, fumam, bem cafea, cat timp dormim.
apoi vine balastiera.

mi-au*

mi-a placut conceptele, repetitile, ca un refren, dar sfarsitul parca a ramas ca fotografia.
by the way, place foto mult.