urechea lui van gogh

vine o dimineață
te trezești singur în fața ei
singurul ei om
singura ta dimineață
atunci nici nu poți să plângi și nu știu dacă poți să zâmbești
stai pur și simplu mut

între dulap și sobă era un scaun aveam un scaun și genunchii roșii de la sobă atât aveam și cărți una după alta la nesfârșit ca și cum ar fi fost o poveste întreagă
s-au ascuns așa de bine uite le am
și acum
ușa era înaltă tare înaltă ca o
fugă

mă gândesc la medeea ea va fi celebră apoi se va face prințesă
mă gândesc la mine
am vrut să mă fac mare atâta amar de vreme
dintr-o dată m-am trezit că eram
deja

cât e de la paris până
pe șira spinării
știu asta
prea bine
ca un pat prea mare și mult prea
străin
unde afli cum sunt
visele
când o șosea când alta aceleași mâini și picioare mereu altcineva
alta aici alta acolo

se întâmpla atât de des atât de ușor să găsești o dimineață
absolut singură
dintr-o dată simt
cât de lungă e viața
înapoi
și cât de scurtă
înainte




Renaissance Affair