Sonia Kalman

Eu întind mâna către tine, Sau către mine. Nu știu. Oglinda în care ne privim e spartă Sau noi chiar suntem ăștia? Îmi plec fruntea pe umărul tău stâng, Și tu strângi din pumni.

Amarul meu, dulcele meu gând păgân, Când te vei trezi singur, Nu te speria. Am plecat, cu siguranță, dar nu de bună-voie. Am plecat îndemnată de toate nopțile În care plângeam

Iubindu-te fără motive, Și decorul s-a schimbat. Joc în roluri negative, Iar tu ești mai dezinhibat. Eu, cea care te iubește Nebunesc și-adevărat, Eu, cea care tot zâmbește,

Și cred în tine puternic și duios, Așa cum ești: Rău și unduios, Hapsân și totodată și dăruitor, Risipitor, dar și stăruitor. Mâna îmi întind timid spre tine. Acoperi defectul cu

Vezi și tu, iubite, cum mă vinzi firesc Unor pribegii aprigi și cărunte, Și cum tot tu, crunt și nefiresc, Mă pierzi prin depărtări abrupte. Desigur, vina nu va fi vreodată A

De-aș fi știut de la-nceputuri, Că totul va ajunge fad, N-aș fi dăruit săruturi, Care acum, oricum decad. Iertare-mi cer din răsputeri, Din inimă și din tot trunchiul, Căci

Astfel, după noi, se încheie toate. Am renunțat la această abilitate De a cuceri și a pierde într-o secundă Bărbați și femei cu inimă fecundă. Am avut amândoi dreptul anormal De a

Picură alert Pic Pic Pic Picură în lingură A nostalgie Și a drog. Cade apa din ceruri Ca lacrimă, Formând cercuri concentrice Pe și în pământ. Iubesc ploile, Pentru că

Iau anii și îi ascut sub lovitură de topor, Șuier luna și fluier a soare, Arunc prima dată cu pietre în mare, Sugrum fericirea, și-o ucid, și-o omor. Cânt anevoios a șarpe și a

Țigări de contrabandă, O aripă vie, o aripă moartă, Un rege îmi dă, vulgar, șah-mat, Mă îmbracă în malț și păcat. Zgomot de gloanțe pe țeavă, Inimă servită în sânge pe tavă,

Clape de pian răsună a Bizet, Păsări încarcerează focul în Olimp, Târâtoare mușcă din fructul oprit Iară eu stau și prelungesc agonia. Îți spun pleacă în loc de rămâi, Cu bagajele-n

La noapte, după atâta amar de vreme, Îți voi simți umbra dormind în dreapta mea, Iar când mă voi trezi dimineață mai devreme, Voi șterge patul de stingherita umbră a ta. O voi lua în

Eram doi strigoi și pofteam a carne, Aveam două inimi în loc de două coarne, Înconjurați de subalterna dragoste măreață, Ne alergam adesea pe câmpuri, în verdeață. Toți aveau

Ochiul tău plângea dur a păcat, Alergam către infinit plus unu, În noaptea în care am plecat, Și nu s-a mai întors niciunu'. Erai flăcău în căutare de motive, Eram fetiță și nu

Când mă văd înconjurată De atâta dragoste falsă, de atâta superficialitate, De atâtea lacrimi judicioase Și de atâtea despărțiri fără rost, Tocmai atunci realizez, în cel mai profund

Când ești departe, fiecare os Mi se macină până ajunge praf, Iar gândurile prind aripi Și îmi ies pe urechi, Pornind în căutarea ta. Amintirile se aruncă din ochi, Cu

Când închid ochii, apari, Și mi se face teamă. Întind mână către tine, Și îmi e rușine. Ești primul și ultimul Care m-a văzut goală Precum Venus din Milo, Și tremură carnea pe

Țin strâns în pumnul drept Inelul cu inscripții. Și-l strâng, și îl sugrum la piept Pe timp de inchiziții. Îl pun pe fiecare deget, Dar inelaru-i favorit. Și cu siguranță,

Se-aud țipete din sobă. E lemn ce arde, neclintit. El, c-o privire sobră Mă dezbracă prin clipit. Căldura se degajă lent În camera asta obscură, Iar el, privind total absent,

Uriasule cu dinți cariați, Mi-ai zis să stau aici, în întuneric, Să te aștept, singură. Mi-ai pus un căluș la gură, să nu pot striga, Și cu o frânghie m-ai legat de mâini, Să nu mă

Astăzi, un biet străin ești pentru mine, Rămâi un singur val din câte sunt, Căci tu nu te-ai putut deloc abține Să pui iubirii un final aprig și crunt. Nu te-ai gândit la tot ce am

Poate n-am știut să iubesc Printre atâtea mii de grații, N-am putut nici să zâmbesc Când ne îndepărtau ingrații. Sigur nu credeam că ieri Nu am fost pe-aceeași undă. Astăzi din