Poezie
Sub lovitură de topor
1 min lectură·
Mediu
Iau anii și îi ascut sub lovitură de topor,
Șuier luna și fluier a soare,
Arunc prima dată cu pietre în mare,
Sugrum fericirea, și-o ucid, și-o omor.
Cânt anevoios a șarpe și a ploaie,
Duc la păscut clipele și orele, comasate,
Și dinspre luncă, dinspre sate,
Asfințitul pe răsărit îl înmoaie.
Miroase a creștet de nou-născut,
A lepră și-a jale, a tine, a noi,
Când nu eram unul, ci eram doi,
Iar cu ușurință te-aș fi recunoscut.
Acum depărtarea mă jupoaie de tot,
Nu am casă, rinichi sau privire,
Trăiesc, involuntar, o răstignire,
A iubirii pe care s-o am nu mai pot.
001.270
0