Poezie

Iubire de-o viață

1 min lectură·24 mai 2013

Mediu

Astfel, după noi, se încheie toate.

Am renunțat la această abilitate

De a cuceri și a pierde într-o secundă

Bărbați și femei cu inimă fecundă.

Am avut amândoi dreptul anormal

De a evada, de-a ieși din banal.

Clopotele mării străfulgeră-amintirea,

Evocă decăderea, dar și asfințirea.

A fost o iubire de-o viață, și, brusc,

S-a transpus sub chip antic etrusc,

A fost o nebunie fără limite temporare,

Cu multe zâmbete și certuri mai rare.

Totuși, îmi păstrez inelul de logodnă

Și-l arunc, îl prind, îl dau cu acetonă,

Îl învârt, îl pun la locul lui de onoare,

Lângă iubire și lângă marea oroare.

Te înalți spre ceruri, eu rămân pe pământ,

Alături de un altul creez așezământ,

Dar iubirea de-o viață rămâne prezentă

Și noaptea mă pune mereu în alertă.

Cu ramuri de măslin te întâmpin în cale,

Răstorn candele în zaharnițe goale,

Dărâm ziduri și cruci de beton armat,

Mor lângă tine și mă cufund în păcat.

001.185

Sonia Kalman. “Iubire de-o viață.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sonia-kalman/poezie/14030113/iubire-de-o-viata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.