Sonia Kalman

Noi am trăit pe pământ o vreme, Înainte de a ne cunoaște. Destinul, neînțeles din fire, Ne-a aruncat pe amândoi În aer. Acolo ne-am întâlnit, Acolo ne-am sărutat prima dată, Și

Iau cancerul ca pe un as al vieții, Pe care l-a ascuns sub mânecă La jocul nostru de poker. A mizat mult, Eu am pus aproape tot în joc, Iar ea a aruncat, fățarnic, Cu boala pe

Picură a despărțire Alergăm către infinit Și către durere. Soarele catacdisește să apară, În zadar însă. Zâmbetul tău a fugit, luând cu el Și puterea de a mai ierta.

Iubindu-te pe tine, Am ajuns, cu timpul, La cea mai cumplită concluzie: Nu simți durerea unei despărțiri În tot chinul ei până când nu ești tu acela Ce pleacă de lângă celălalt.

Credeam că dragostea e efemeră, Că apare și dispare precum o himeră, Că sufletul n-ar trebui să se implice. Să nu fie dușman, dar nici complice. Dar astăzi nu mai cred la fel.

Acum că am usturoi în poartă, Și grâul e deja sădit, Pot sta liniștită. Nu voi muri astă-noapte. Mă lipesc cu o cană de ceai în mână, În fereastră, Așteptând spectacolul nocturn.

Nu. Te rog, nu te mai întoarce. Nu mai am putere pentru altă pace, Și nici gloanțe pentru un alt război, În care ne vom avânta amândoi. De ce ai vrea să vii înapoi la mine, Când

Cad fragmente de despărțiri Printre dinții mei de zgripțuroaică, Și îmi vine să smulg din carne minciuna, Căreia noi i-am pus numele de dragoste. Să o văd cum sângerează și cum se stinge

Când picuri cad în gol, Tu desfă aripile și urmărește-mă. Am plecat de mult, iar drumul mi-e greoi, În timp ce alți vulturi, ca și tine, Privesc mai mult prin mine decât la mine. Îmi

Să fie foc când spun, căci vreau să ardă Împărăția iubirilor trecute, încă neuitate. Să scăpam de această mare avangardă, Să stingem amintirile din activitate. Să fie apă când spun,

Iubind, doar iubind poți merge pe sârmă Cu un picior amputat fără să cazi, Și doar iubind poți cădea în gol Fără să te spulberi. Iubirea e amintirea zilei de ieri, Trăirea de astăzi

Hai să comemorăm eroii, zic, Cei căzuți la datorie, Sau cei de-a dreptul uitați de datorie. Să îi numim regi post-mortem, Și să îi îngropăm cu tot cu poveștile lor, Și cu iubirile

S-a stins deodat', fără vreun simptom, Dragostea ce o purtăm în noi de ani, Și din sănătate s-a produs blastom, Devenind, astfel, doi mari foști golani. Credeam, cum cred

Haideți să formăm un lanț cu toții Care să se întindă de la cer la pământ, Apoi chiar mai jos, ca să includem și minerii. Să punem mână de la mână Și să ne donăm o parte din iubire.

Astăzi, când am trecut cu pași mărunți Pe lângă vechea doamnă moarte, Am realizat că degeaba chipul îți incrunti, Știind că de alt amor nu vei avea parte. Mă urmărește, suflându-mi

În lunile de primăvară ce urmează să vină, Și ochii, și buzele și sufletul ni se scot la lumină, Și încep să formeze un dans primăvăratic, Același dans ca al scânteielor din jăratic.

Dacă ne-am pune pe amândoi în balanță, Ar rezulta un fapt cu sau fără importanță. Acela că la rău, probleme și păcate, Nu suntem, cât am vrea, la egalitate. Uneori tasul dintâi

Când sunt pe patul de spital, Aștept o mare șansă. Să scap de diagnosticul precar, Și de această cruntă transă. Rudele m-au renegat acum, Iar iubirea nu-i aici. Și ca un phoenix

Când stau să-i văd pe alții care mișcă, ȘI rând, și plâng, în ritm cu-n bisturiu, Iar când acele mâinile îmi pișcă, Realizez că mor de timpuriu. Alții de aici primesc vizite întruna,

Dac-am să vin, tu să nu pleci cumva, Căci nu te pot găsi atundeva. Să rămâi pe loc, să mă aștepți cuminte. Voi veni-ndrumată de toate cele Sfinte. Nu te îndepărta atât de absolut de

Când ai ridicat un deget, Eu m-am supus nevrotic, Și imediat în inimă și cuget Mi-ai intrat, așa, retoric. Când ai făcut un pas M-am dat în spate iară. Niciodat' n-am să te las

Hai să încălecăm, mâine, pe vreme Devenind astfel două ființe supreme. Să prindem din fuga lui bizară Timpul, ce stă oricum să piară. Să-l transformăm în armăsar, Îmblânzindu-l iar

Vreau să mai fugim peste munți și colini, Și să fim iar de iubire și armonie plini. Să rămânem ca două spice de grâu în vânt, Fără să ne mai întoarcem vreodată pe pământ. Iubește-mă

Tu mai ții minte cum ne-am cunoscut ? Era noapte, era frig, înghețam amândoi. Fugăriți de ger, ne-am adăpostit în casă. Vinul fierbea și scotea aburi fanteziști. Am luat amândoi pocalele