Sonia Kalman

E inima departe. Sufletul arde. Privirea mă inspiră, Plină de milă. Zâmbetul m-apropie, Într-o lume proprie, Buzele mele cântă, Chiar dacă sunt mută. Loc neutru de cafea

Stătea odată un copil Pe marginea unui drum aglomerat. Își trăia copilăria intens Făcând baloane de săpun. El zâmbea și se bucura La fiecare balon ce îi ieșea Din jucăria de

Alergăm aiurea prin Univers Nu ne găsim nicicand pacea Sau iubirea. Suferim la fiecare căzătură Și câteodată repornim Crezând că nu vom mai cădea. Iubim cu patimă o umbră Și

M-ai învățat să iubesc. Făcusei icoane cu chipul meu. Mi-ai fost alături. Am fost singura pe care ai iubit-o. M-ai învățat ce e frica. M-ai ajutat să-mi împlinesc vise. Mi-ai

Mulți m-au rănit și-am început să râd, Și-atunci ei au fugit Pentru că,probabil,credeau că-s indiferentă. Niciodată nimic din ce mă atinge Trece fără să lase semne, Și sunt

Erau trei camere. Prima dată am intrat în camera Pe ușa căreia scria: Trecut, Și din care ai ieșit tu. Acolo am găsit iubire, Înțelegere și bucurie. Am mai găsit și niște săruturi

Am fost amândoi străini. Tu îmi mai zâmbeai câteodată, Dar nu mi se păreai prea important. Rar mai făceam glume împreună, Dar a două zi uitam totul, Și era destul de bine. Mintea

A trebuit să cad și să mă lovesc Pentru a învăța să merg. A trebuit să țip ceva de neînțeles Pentru a învăța să vorbesc. A trebuit să mă obișnuiesc cu lumina Pentru a putea vedea.

M-am născut,și am plâns. Asta o facem cu toții, Într-o mai mare sau mai mică Măsură. Apoi,am căzut și am plâns. Nu știam să merg, Și m-am impedicat de mine. Dar asta o facem

Am mers la un zmeu și i-am cerut să mă ajute, Iar el mi-a cerut rațiunea în schimb. I-am dat-o și l-am rugat să facă o licoare Pentru a mă putea tranforma într-o stea. Și m-am

Plimbându-ne odată,ți-am zis: \"Iubesc sărutul perfect al actorilor\" Dar tu ai crezut că e o aluzie, Și m-ai privit ciudat. Mai încolo,am auzit un foșnet Și de frică te-am luat de

Când nu ai pentru ce lupta, Când e neliniște În privirea ta, Când pacea nu mai e cu tine, Când nu mai ai zile senine, Când Soarele tău moare, Când ești obosită Și nu poți Lupta-n

Am plecat amândoi. La început pe aceeași cărare Dar la prima ceartă Am plecat în părți diferite. Eu m-am întâlnit cu VIAÞA, Apoi cu MOARTEA SUFLETEASCÃ, Însă COMA INIMII mele

Simt miros de spital, Același aer iar. Aceleași clădiri colorate, Aceleași bacterii amorezate. Același pat de la fereastră, Același lemn pe post de masă. Aceiași vizitatori

Altcineva. Ai ales pe altcineva Și poate că și tu Pentru un oarecare Ai fost un altceva. Altceva. Ai ales să fii altceva În timp ce eu Eram altcumva. Altcumva.

Mă vezi. Parcă sunt în toate florile pe care le vezi, Mă vezi pe toate băncile când te așezi. Mă vezi în toate fețele pe care le iubești, Mă vezi în toate inimile pe care

E un mister cum oamenii Pleacă în noapte Și nu spun la revedere. E un mister cum oamenii Pleacă pe un drum Dar nu știu unde ajung. E un mister cum oamenii Aleg ce-a

De ce oare suntem bibliomani? De ce să citim zeci de cărți cu sute de pagini în care ne sunt prezentate sentimentele unui oarecare,când ne putem clădi singuri române nescrise în care să

Blestem totuși Cerul Și Pământul, Că nu mi-au spus Că Lucifer doar făcea pe Sfântul. Sunt atâtea suflete infecte îmbrăcate în diamante, Sticle de parfumuri fine făcute din cioburi

Îmi doresc să pot visa, Să simt că ating o stea, Să fac rău,și totuși bine, Mulțumind focul din mine. Să ard în flăcări,apoi să mor, Să ies cuminte din decor, Să zâmbesc apoi

ce suntem noi, de fapt bucăți de piatră adunate-n trup sau bucăți de carne cu suflet și gând ce urâm de fapt când zâmbim oare știm ce credem că știm ce iubim noi intens iubim în