Sonia Kalman

Mă plimbam cu Dumnezeu pe o cărare necunoscută, Iar El îmi tot povestea cum stau lucrurile defapt. Deodată, în timpul conversației, a apus Soarele brusc Și s-a făcut un întuneric abisal,

Parcă ieri ședeam în fața bradului ȘI-l admiram, știind că nu mă voi mai întâlni Cu el până la anul. Simțeam că e un zeu de care trebuie să mă bucur Până la extaz, căci nu stă prea mult

În fiecare din noi zace un înger tăcut. Ne poartă numele, ne poartă trupul, Rațiunea, păcatele, neștiința. Cu toții știm că el e prezent în suflet, Dar refuzăm să-l ascultăm,

Mâna ta coboară încet de pe buze Sper gât,apoi spre claviculă, și se oprește deasupra sânului stâng. Simți pulsul? Bate pentru tine. Poate nu are inima un ritm continuu, pentru că

Îmbrățișează-mă, Revarsă peste mine dragostea Din propria-ți privire. Înduioșează-mă cu brațul tău Ce-ar vrea să-mi cuprindă talia subțire. Îmbrățișează-mă, Și nu-mi spune nimic,

A trecut mult timp decând Alergam ca frunza-n vânt Spre brațele tale cuminți, Spre buzele tale fierbinți. Au trecut ani mulți ,doi sau trei. Îți aduci aminte izul unui tei, De

De plictiseală, Am urcat în podul casei. Am scos trecutul dintr-un cufăr, L-am șters de praf, Și l-am lăsat să se rostogolească pe podea. Dar, vai, dintr-o dată, amintirile au luat-o

Iubite,iar a început să ningă, Iar țurțurii să se prelingă. Îți cad fulgii încet pe gene, În timp ce vii la mine-alene. Eu te aștept pe lângă foc. -Hai,iubite, ia un loc, Și

Crede-mă,eu chiar nu mai știu Cum e să te simți iubită. Tare mi-aș dori să fiu De sărutul tău, zdrobită. De ce nu mă lași în pace? De ce mă lovești mereu? Ascultă-mi vocea, deși

E o umbră, undeva, ce te așteaptă înapoi. Fie că vii miercuri, fie că vii joi, Lasă în ușă aceeași scrisoare anonimă, Ce-ți descrie dragostea adâncă, dar puțină. Umbra vieții tale

Paharul tău de lacrimi feminine S-a umplut pân' la refuz, ca alte pahare pline, ce nu dau un alt răspuns. Bei lacrimi zi de zi din el, Și tot însetat rămâi, pe veci. Tu nu ai

Era o vreme când tu mă strângeai în brațe, iar eu mă ascundeam în acea îmbrățișare ca o mică porumbiță printre ramurile stejarului. Foarte rar îmi dădeai de înțeles că vrei să stai singur,

Încă nu pot deosebi realitatea de visare. În viața ta am fost o simplă trecătoare, Ce-a admirat peisajul, Și a creat mirajul Unei iubiri fără de formă și înțeles. Pe drumul vieții

M-am cuprins, de la un timp, De un simțământ ciudat. Credeam că nu am să-l mai simt, Dar totuși, cred că s-a-ntamplat. De mult nu mai știam de el, Defapt, el nu mai știa de

Era seară,iar noi ne împleticeam pe alei ca două rădăcini de salcâm. Mă împiedicam în propriile mele tocuri, iar tu mă țineai de mână,de frică să nu fug. Florile de pe margini erau puțin

Eu știu că mâine vei pleca În brațele unei străine. " -Speram că nu ne va lasă! " Îmi spune inima mie. "-Eu știu că el e rătăcit, Dar la noi nu mai revine!" Sufletul,puțin

Tu mă purtai pe umerii tăi goi așa cum orice Iisus își poartă crucea, și mă ungeai la fiecare încheietură de frica de-a nu putrezi. mă conduceai pe ultimul tău drum cu siguranța că

Am încercat să mă salvez cu perfuziile despărțirii , dar , în afara unor găuri în venele inimii , altceva nu am primit. Prietenii mi-au zis să încerc și chimioterapia unei împăcări. Dar

Numește-mă scorpie, căci ieri te-am ucis prin indiferență. Þi-am înfipt în suflet un ciob din tot ce-a mai rămas din amintire. Te-am strâns până la epuizare în brațe și-apoi,când am

În el stătea ascuns izvorul a tot ce mă înconjura. Știu sigur că , stelele la care priveam , ale lui erau,pentru că altă explicație n-am la faptul că le știa pe nume. Soarele tot el

Cei trei magi de la apus mi-au dus ,într-o zi , trei daruri sfinte, ce , credeau ei , mi-ar fi putut aduce fericirea. Cum a intrat pe ușă,primul a scos din buzunar un bolovan de

Am ascuns cheia inimii mele. Mă săturasem să primească străini ce câteodată refuzau să plece. Nu mai puteam să schimb încuietorile mereu. Așa,cu ușa închisă,nimeni nu putea intra fără

De ce țipi mereu la mine,spunându-mi că mă urăști pentru că nu-s frumoasă? Se pare că ai uitat că ieri, părul meu îți era călăuză pentru palmă, atunci când mă mângâiai, și tot el îți

Te privesc cum vrei să pleci, Spunându-mi că te vei întoarce. Îmi este frică să te-mbratisez, pentru că ar putea fi unul dintre motivele Ce te țin atâta departe de mine. Tu mă iubești