Sonia Kalman

Timpul a trecut,tacit , peste noi , Sau poate că a luat-o ,ușor, înapoi. Brațul ce mă acoperea mai ieri , Este brațul ce nu-l găsesc nicăieri . Adormită pe patul tău cariat de vreme

O privesc atent cum respiră. Zgomotul pe care îl scoate orice expirație de-a ei spulberă liniștea morbidă din bucătărie. Nu ne spunem nimic. Ea stă și se uită pe geam la cer, iar

Marea nu-ți poate cuprinde cu vederea Toate măștile pe care eu ți le cunosc. Marea doar te poate îmbia înspre ea, Ca să te ucidă cu miile de valuri. Și spuma lor o să te reverse pe mal,

Azi,când a început să plouă, O parte din mine s-a rupt. Știam că va trebui odată și-odată, S-o iau de la început. Pe o bancă udată zadarnic de cer Doarme uscatul între scânduri.

Ochii noștrii complotează împotriva noastră. Ei își spun tot când noi vrem să ascundem, Și tot ei își revendică simțămintele când noi nu vrem să le împărtășim. De-atâtea ori am încercat

Aveam și eu un prieten făcut din cârpe. Îl luam cu mine peste tot și începusem să-i port chiar și hainele strâmte, ce mă acopereau doar pe jumătate. Dar nu-i nimic,mă acoperea el pe

Soarele apune. În dimineața asta m-am trezit cu un chef nesănătos de viață, dar s-a epuizat repede când am văzut că patul iar e gol. Și a reînviat în mine gândul de neființă

Eu sunt șarpele. M-am îndrăgostit de talpa ta, Din clipa în care mi-a distrus bârlogul. Erai atât de inocentă încât am vrut Cu disperare să mă târăsc până la tine. Dar fugeai prea

Aș vrea și azi să fiu iar răsăritul Când mă țineai în palma ta, îngrijorat. Știai, înăuntrul tău, că va veni sfârșitul, Intenția ta, de-a mă lăsa să cad. Și eu îmi legănam, încetinel,

Când timpul m-a-ntrebat: \"Credeai că o să scapi?\" I-am răspuns sincer că bătrânețea nu mă mai sperie așa de mult. Atunci el s-a supărat și m-a întinerit. A venit și frumusețea

Merg pe sârmă. De o parte și de alta e vid, Iar jos e zgomot. Niciodată nu am privit în sus Pentru că aș cădea. Zilnic fac scamatorii pentru ceilalți, Care stau în siguranță și mă

Trăiesc într-o casă mult prea putrezită. Cu mâini firave și picioare de lemn, Cu degete scurte și unghii încarnate, Cu piele zgâriată și vene întortocheate, Cu alunițe vulgare și

Mă plimbam prin oraș. Era atâta zgomot încât eram surdă. Era atâta praf încât eram nevăzătoare. Era atâta duritate încât nu simțeam. Era atâta vulgaritate și nu vroiam s-o gust. Era

Ce vise deșarte mai are Un suflet dintotdeuna pierdut? Și spune,bietul,că și-ar dori Să nu se fi născut. Și inima iernii așterne Cuvinte ce pleacă alene Pe-alei troienite de-a

Stăm față în față. Eu nu mă pot vedea, Tu nu te poți vedea, Dar în schimb eu te văd Și tu mă vezi. Nu vrem să înaintăm niciunul, Dar nici nu vrem să dăm înapoi. Îți zâmbesc, tu

Construiam un castel din cărți de joc. Am ascultat sfaturile celorlalți Și am reușit să construiesc baza . La cel de-al doilea nivel, Deja mă credeam stăpână pe joc Și astfel am

Ne jucam de-a v-ați ascunselea. La început ai stat tu,și eu m-am ascuns. M-am ascuns în florile pline de rouă, în copacii goi, în apus și în răsărit, în iarba călcată în picioare,

Am aflat cu timpul că sunt mică. Sunt mică în fața munților, Sunt mică în fața celorlalți, Sunt mică în fața vieții. Pe munții am urcat până în vârf Și astfel am

Eram odată împreună. Înainte să ne întâlnim, Rememorasem toate clipele Petrecute alături de tine. Fie că eram nostalgici, Bucuroși sau stresați, Intotdeaua ne făceam timp Să

Erau un infinit de trepte. Nu știu dacă duceau spre Rai, Sau Spre Iad. În timpul urcării, Am reaprins dragostea Într-un suflet pustiit, Am stins amorul Și focul ce se

De Crăciun prefer să dau cadouri tuturor. Cunoștințelor le pun sub brad dorințe, Iar celora ce-mi calcă pragul Le mai dau în plus o bomboană de speranță Sau un pahar de vise împlinite.

Dacă vrei să pleci, De ce nu pleci? De ce îmi dăruiești Doar zile reci? Dacă vrei să zbori, De ce nu zbori? De ce îmi dai senzația Că vrei să mă mori? Dacă vrei să

Eram singură în frig. Te așteptam pe tine de mult, Dar nu venisei. Dintr-o data,am auzit pași Dar nu erau ai tăi, Ci a unui câine cu suflet Fără stăpân. El lătra la toți

Umblam din casă în casă Să te renasc; Întrebam pe toți cei care Îmi apăreau în cale Dacă nu cumva,din întâmplare, Au niște iubire la ei. Majoritatea dădeau din umeri, Și rar