Sonia Kalman

Când timpul m-a-ntrebat: \"Credeai că o să scapi?\" I-am răspuns sincer că bătrânețea nu mă mai sperie așa de mult. Atunci el s-a supărat și m-a întinerit. A venit și frumusețea

Crede-mă,eu chiar nu mai știu Cum e să te simți iubită. Tare mi-aș dori să fiu De sărutul tău, zdrobită. De ce nu mă lași în pace? De ce mă lovești mereu? Ascultă-mi vocea, deși

Aveam și eu un prieten făcut din cârpe. Îl luam cu mine peste tot și începusem să-i port chiar și hainele strâmte, ce mă acopereau doar pe jumătate. Dar nu-i nimic,mă acoperea el pe

Îmi doresc să pot visa, Să simt că ating o stea, Să fac rău,și totuși bine, Mulțumind focul din mine. Să ard în flăcări,apoi să mor, Să ies cuminte din decor, Să zâmbesc apoi

Trezește-mă când toate acestea vor fi duse, Când dragostea ta va reveni Și când vata de zahăr va avea din nou gust. Trezește-mă când românii mei dragi Își vor reaminti că au sânge

O privesc atent cum respiră. Zgomotul pe care îl scoate orice expirație de-a ei spulberă liniștea morbidă din bucătărie. Nu ne spunem nimic. Ea stă și se uită pe geam la cer, iar

Iubind, doar iubind poți merge pe sârmă Cu un picior amputat fără să cazi, Și doar iubind poți cădea în gol Fără să te spulberi. Iubirea e amintirea zilei de ieri, Trăirea de astăzi

Construiam un castel din cărți de joc. Am ascultat sfaturile celorlalți Și am reușit să construiesc baza . La cel de-al doilea nivel, Deja mă credeam stăpână pe joc Și astfel am

Am aflat cu timpul că sunt mică. Sunt mică în fața munților, Sunt mică în fața celorlalți, Sunt mică în fața vieții. Pe munții am urcat până în vârf Și astfel am

Nu e suflet mai suflet Ca ce-l pe care-l poartă ea, în geantă. Pășește atent, cu tălpile ei mici, Pe iarba nouă din Cișmigiu, Căutându-l pe el în flori, Și strigându-l prin cârdul de

M-ai învățat să iubesc. Făcusei icoane cu chipul meu. Mi-ai fost alături. Am fost singura pe care ai iubit-o. M-ai învățat ce e frica. M-ai ajutat să-mi împlinesc vise. Mi-ai

"La cumpărarea medicamentelor contra-depresie Primim cadou și un pachet de șervețele, Să plângem dracului în ele. " Lăsați naibii oamenii să se sinucidă ! E un gest frumos de

Pe când stăteam amândoi M-ai întrebat, curios: De unde ai apărut tu ? Nu știu de unde sunt, Și cum am ajuns aici, În această îmbrățișare. Am tot rătăcit în ultimul timp, Și

Am plecat amândoi. La început pe aceeași cărare Dar la prima ceartă Am plecat în părți diferite. Eu m-am întâlnit cu VIAÞA, Apoi cu MOARTEA SUFLETEASCÃ, Însă COMA INIMII mele

El nu credea în dragostea ce i-o purtam. Prefera să se piardă între foste umbre Din trecutul meu, În loc să se bucure de sinceritatea Și iubirea din privirile mele. Eu îl iubeam cu