Poezie

Străini.

1 min lectură·11 august 2010

Mediu

Am fost amândoi străini.

Tu îmi mai zâmbeai câteodată,

Dar nu mi se păreai prea important.

Rar mai făceam glume împreună,

Dar a două zi uitam totul,

Și era destul de bine.

Mintea mea bolnavă însă,

A realizat într-o zi că te iubește,

Sau cel puțin îți iubește existența.

Nu știam cine ești,

Nu știam ce faci,

Dar îți știam,cel puțin,numele din auzite.

Mai știam și că ai zâmbetul meu,

Ai inima mea,

Și ai aceleași gânduri ca ale mele.

Zilele au trecut,întâlnirile s-au rărit,

Iar acum cred că iubirea crește

Doar pentru că ești departe,

Și nu îmi mai zâmbești din când în când.

Suntem amândoi străini.

Nu mai facem glume împreună,

Dar cel puțin visăm amândoi

Că poate,undeva,în viitor,

Ne vom vedea mereu să râdem.

Poate,odată,pe un țărm de mare,

Vom sta mână de mână și vom privi apusul.

Poate,undeva,în visele noastre

Chiar ne vom iubi ca niște copii.

Sau poate,tu îmi iubești optimismul,

Eu îți iubesc glumele,

Și atât.

Poate nu vom mai fi străini.

001.408

Sonia Kalman. “ Străini..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sonia-kalman/poezie/13950077/straini

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.