Poezie
Când moartea mă cuprinde
1 min lectură·
Mediu
Astăzi, când am trecut cu pași mărunți
Pe lângă vechea doamnă moarte,
Am realizat că degeaba chipul îți incrunti,
Știind că de alt amor nu vei avea parte.
Mă urmărește, suflându-mi în spate,
Șoptindu-mi chemări spre patul ei din lemn,
Dar de mă va cuceri, tu nu te abate
De la al meu vechi și credibil îndemn.
Oricât ar durea ideea că aș putea pleca,
Tu să nu suferi din cauze atât de simple,
Și nu lăsa lacrimile a te îndupleca
Când simți că însăși propria-ți persoană minte.
Amintește-ți arar de nopțile de pe terase,
Când ne adulmecam trupurile în noapte,
Și când umpleam golurile sufletești rămase
Cu strigăte din patimă făcute pe loc șoapte.
La începuturi ai fugit cât ai putut de mine,
Și te ascundeai să plângi de durerea mea,
Dar când am venit spășită de boală la tine
M-ai înviat cum ai putut din coma aceea grea.
Acum, când moartea nemiloasă mă jupoaie,
Ajungându-mă cu pași uriași din mersul meu pitic,
Realizez că mi-au mai rămas în urmă o droaie
De lucruri de făcut în traiul meu surd și mic.
012.793
0
în orice caz, scrisul te ajută să te eliberezi, să depășești impasurile, să capeți forță...
numai bine și curaj!
cu drag,
Ottilia