Poezie
Amantul
1 min lectură·
Mediu
Se-aud țipete din sobă.
E lemn ce arde, neclintit.
El, c-o privire sobră
Mă dezbracă prin clipit.
Căldura se degajă lent
În camera asta obscură,
Iar el, privind total absent,
Mi se îndreaptă către gură.
Geamul tot s-a aburit,
Luând rolul de perdea.
Eu, părandă c-am murit,
Mă așez pe canapea.
Se așează lângă mine
Și nu scoate un cuvânt.
Nu știu de-i de rău sau bine
De e el așa tăcut.
Lemne-n sobă iarăși pun,
Ce scot nouri mulți.
Curioasă, îi spun:
Tu de ce nu mă săruți?
Fată dragă, gura ta,
Deși e minunată,
O iubesc pe-a alteia.
Nu vreau să fii înșelată.
Înșelată m-ai lasă,
Cu un suflet crunt,
Dac-atunci când vei pleca,
Nu mă lași cu un sărut.
Și încet, ca o păpușă,
Într-o liniște eternă,
Și așează clar în ușă
Și-i zâmbesc eu, de pe pernă.
Ai plecat, amante drag?
Cu sărutul cum rămâne?
Și venind dinspre prag,
Buzele și le țuguie.
Și apoi, stând liniștită,
M-am bucurat c-a plecat.
De-aș fi fost eu cea iubită,
Cert, cu ea m-ar fi înșelat.
001.205
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sonia Kalman
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Sonia Kalman. “Amantul .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sonia-kalman/poezie/14028555/amantulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.