slavu diana

\"o dimensiune repetabilă a visului\" ... își spunea petruț cu gâlgâit rotund de versuri picurate în vârf de mustață, umedă de viață și-a râs! am răspuns cu lacrimi sorbite de pe buze roșii -

ca un mănunchi de stele făcli stinși ne rugăm împletiți în iarbă de ce-ai permis Doamne o astfel de moarte? pentru restul de noapte să-ți fim rogojini să-ți fim plante în ceaiul e-L

lebede negre visez, visez dar mai cred: distanța dintre sânii unei femei frumoase e simpla definiție a MISTERULUI doar gâtul lebedei negre pe oglinda lacului mai poate naște

m-am bucurat că am pășit pe curată cărare m-am răsfățat de prieteni, de soare, de noi m-am ascuns și-am privit printre gene, frenezia dimineților m-am ajuns ce-mi doream înainte de a mă

\"Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?..\" Epistola Sf.pavel catre Corinteni 6:3 azi mai mult albă deghizată în chipul tău sunt femeie cu trupul prea greu lunatică palidă șuie pășesc

doar o soartă curgeri verzi pe drumuri lungi și pe umeri sori pictați să mă ajungi să stau culcată să mă ai să mă alungi floare încolăcită verde lângă ruginită poartă

m-am trezit azi mai înaltă lumea mișuna furnicar la picioare, de mirare imi crescuse pupila cea verde cât ochiul de mare. eclipsă de soare provocase umbra genelor mele și suflul, uragane

P.S. ca o părere cu tălpile goale treci prin visul meu cu zămbetul tău amar tatuat de copil sărac privind cu pofte dulci vitrina cu dulcețuri într-un bâlci nimic nu se compară cu

rece-i peretele alb și gol, nerușinat, sprijinit de podele pline de amintiri, de-atâta cenușiu se clatină retina și pleoapa nu m-ascunde... umbra-mi se înfioară de n-o cuprinzi cu

ticăind sacadat inima aude... ochiul deschis mă-nvață cu lumina ce-mi primenește gândurile noi acum aleargă sângele mai iute ca fuga ciutei alergată de hăitași... noroc că strâng în

în cei din urmă zori ți-am promis că voi mai veni și-am plecat, cu ochi febrili imi urmăreai umerii goi cu zămbetul tău amar tatuat, ca un copil sărac privind cu pofte dulci vitrina cu

drog fumul țigării închipuite plus pianul lui cortazar mortal ar părea dar complet inutil hei, da ciucuri decolorați atârnați de poalele timpului amintiri ce nasc întrebări și gust de prune pe

Îngerii au ars viu ferindu-și ochii de cenușa fiebinte răvășitele-mi gânduri minunatele scrisori de dragoste ție sortite Când armăsari petrecuți prin urechile acului s-au pierdut în neantul

așa scap de plictiseală de zbucium și de minciună de dureri uitate în mine, de dulcețuri nedorite de iubiri de ape tulburi de prea strâmte așternuturi. pulbere de vise rele gropi