veni, vidi....

...a venit ziua prea devreme sau târzie (nu știu) să-mi așez cuminți călcâiele unul întors spre trecut, altul spre mâine... singură pe-o singură coardă în echilibru precar cu brațele ridicate a mirare stau falsă statuie cu tâmplele pulsând bizar de puțină zi de prea multă noapte îmi lpsește o frântură gest necugetat oprit pe vârf de deget ridicat spre Tine mă aștept la o cădere ca pe trepte elicoidale îmi sărut tălpile rănite până jos în ritual biblic mestec o durere ca o izbăvire tresar voi afla ce se întâmplă cu mine în cele din urmă îngerul meu e prea leneș să mă ajute-androgin și uzat de prea multă iubire dar eu respir cel mai scump oxigen e luxul suprem am fost vrabie altundeva m-aș întoarce să mă împace cu mine dar lumea albastră, nu mă mai vrea