elena d.

femeie de rouă se scutură cerul curat strecurat în tine trăiește cuvântul și gândul se clatină-ncet menuet și doare în suflet risipa din clipa de abur și sânge te frânge lumina turnată

Drumul spre casă nu mai are plopi, e vremea tăietorilor de lemne, zăpezi uitate-n ceruri ne fac semne dar nu ne mai coboară peste ochi. Drumul spre casă e uitat de cerbi, pădurea e călcată

și iarăși vară- nucile pe crengi și timp nehotărât: amar sau dulce maci răstigniți pe a iubirii cruce un drum prin noi- sălbatici și întregi de mult n-a fost atâta cer topit în ochii tăi