in seara azurie nimeni nu știe de unde se pătrund grelele istoviri alea cugetelor inrourate eu îl aștept pe cel nou mâinii mele stângi cu o înfiorată dulce mirare mă ascund după silueta unei frunze
Se aprinde calea clopotelor batand drumuri nenascute se stinge noaptea sorilor plapanzi si tarzii inadormirea corabiilor lipsite de liniste in gemete de ape reci si singurele lumini neaprinse raman
pentru toate acestea starea noastra inca incerta ma face sa izbucnesc in ras si sa ma ascunde de mine
ma plimb incolo si incoace, privesc ingrijorata ora ce a trecut si astept inca starea de ieri
regasesc oriunde urmele pasilor pierduri si regasiti pe pamant,
umblu desculta sa simt maracini infingandu-si acele amare intre venele-mi stinse de mult,
ascult umbrele soptind alene fiecare ceas
tampla mi-e rece,
tampla mi-e rece,
frunzele-mi arzande
ca o vapaie,
ca o vapaie lumineaza
tot mai stins...
si vremea nu trece,
si vremea nu trece,
doar se-ntoarce-n maine
mult
niciodata noi nu vom mai fi aceiasi
niciodata noi nu ne vom mai privi aripile deschise in cadere libera
niciodata noi nu vom va razbate rasufland alene dintre penele moi ale timpului
niciodata noi
Ppeste buzele amortite de vise
rasar ghimpi de vanzare in cutii de plastic
saloane albaste prinse din intamplare in canapelele
mucegaite la coltul caselor altui veac
recunosc din intamplare
copile cu aripi de inger,
nu-ti stinge glasul primenind zabala lumii!
copile cu aripi de inger al meu,
deschide-ti mainile spre mine cu rabdare,
arunca-mi tampla-nspaimantata de-acest prea alb ce
azi noapte mi-am inseuat caii suri
si am pornit de-a lungul oaselor rasfrante
spre tacerea nestiutelor hotare.
ar mai fi ramas poate in urma mea cinci strambe semne de carte soptindu-mi paginile
arunca-ti, copile, degetele-n parul meu,
surprinde-mi pasii strecurandu-se peste genunchii goi,
saruta-mi nervii hamesiti de atata asteptare,
fii tu insuti surprins de fragila oaste a noptii din
pe ea es arunca-o in temnita cu ani
as sfasia-o c-un cuvant
i-as smulge gandurile unul care unul
si i-as turna pe timp lacrimi de plumb,
sa nu se mai ridice,
sa nu se mai inalte
si sa nu fie ci
Nu mai doresc decat sa simti
cum ma lovesc aceste ganduri nerostite
mania tamplelor fierbinti
din ploapele-mi prea obosite
dar tu nu crezi decat ca asta e un joc nebun
si daca tot nu vrei
Ce nu-nteleg eu sunt racnetele petelor de pe asfalt.
Tocuri inalte,
tocuri subtiri,
tocuri apasand carnea moale si uda de ploaie.
Nu stiu de ce gurile pesterilor din ultimii vulcani noroiosi isi
Ce faci?
Uite, scriam o poezie.
Atunci imi cer scuze ca ti-am intrerupt sirul ideilor...
(Ah, nu-i nimic,
oricum nu aveam in maini sirul ideilor)
Tocmai am terminat o poezie, de fapt
(intr-o
Ce faci?
Uite, scriam o poezie.
Atunci imi cer scuze ca ti-am intrerupt sirul ideilor...
(Ah, nu-i nimic,
oricum nu aveam in maini sirul ideilor)
Tocmai am terminat o poezie, de fapt
(intr-o
Toate ca toate,
dar sa ma faci pe mine vinovata de mizeriile ce vor sa vina
- ii spunea piatra frunzei coboratoare -
de nenorocirea desprinderii tale din trunchiul de copac...
Poate ca tu nu
Caii defuncti au adormit de mult.
Face-ti-mi loc printre ruinele zilelor scarbos coborandu-si apusul in zare.
Spargeti-mi catusele nasterii de maine,
distrugeti calcaiele arse de ploile acide din
Nu știam că fierul încins poate ascuți simțirea pietrelor.
Nu știam că atingerea picăturilor de soare poate îndurera privirea ochiului de apă neîncepută.
Nu fi trist, înger de ceară,
Vei lumina –
E simplu, nu?
E simplu să deschidă brațele arse,
să soarbă petalele florilor,
să arcuiască pași peste prundul dezgolit,
să plutească timpuriu
-chiar dacă nu e încă iarnă –
căci totul nu-i
Stau într-un colț al camerei,
Ascultând un ritm obsedant ce țâșnește dintr-un vechi aparat.
Mă satur încet,
savurez,
apa înstelată ce-mi curge prin vine,
măsor cu degetele piciorelor adâncimea
Eliberare incertă.
Drumul spinos spre al șaptelea Rai.
Mă întreba odată o mână dacă înainte este apusul.
Cred că vroia să-și târască crepusculul dincolo de genunchii lumii.
Mâna aceea pășea cu
Azi am întâlnit un om care venea de prea departe.
Avea umerii scoși din orbite,
sângele se prelingea încă din boturile corbilor de toamnă
și el încă mă mai întreba dacă am cunoscut tăcerea
SP