Nu mică i-a fost mirarea să descopere că avea
numai doi ani de vechime în gânduri.
A alergat, strigându-și uimirea,
aruncându-și încălțările,
aruncandu-se în locul unde odată fusese Lacul.
Mai
Se intetesc cuvintele inteleptilor asteptandu-si sosirea vulturilor.
Robii inaripati cercuiesc zarile aburinde si-si scuipa tipet surde peste dunele campiilor.
Aici, odata, a fost o mare
Fiecare inger are dreptul sa-si aleaga culorile din pene.
Acum cerul musteste de ingeri in zbor,
acoperind cu plumb pamantul gustos si rosu.
Vino sa ne ridicam statui din penele
Se făcea că paginile din dreapta erau doar frunze albastre de tei
și mi s-a făcut brusc dor de copilăria cu copaci aburiți ce cresc în cer
și în care mă cățăram de pe umerii pământului.
Cu toate
Spune-mi dacă ți-ai luat vreodată sângele în mâini,
dacă i-ai sorbit sarea amăruie și dacă ți-ai spălat apoi rănile pustii.
Nu e o mare încercare, carnea mea obosită își prelungește nervii până
Cu una, cu două, își ia pașii în spinare
și-și șterge cu părul bogat urmele mersului gol pe asfalt.
Au încercat să o urmărească acei vânători iscusiți,
sărutându-și puștile ruginite de atâta
Întind o cană cu vin spre cel care șade la masa din spate.
Un ins verzui și lent în mișcări,
Mă privește în așteptarea ideii salvatoare
spre a fi pusă pe capătul foilor nescrise.
Pare că nu vede
Am mâinile în buzunarele arse de soare.
Departe în zare, doi își joacă zilele la zaruri și nici unul nu bănuiește cât de aproape îi este moartea.
Mustesc strugurii în viile întinse și corbi mari
Se face frig, nespus, frig galben și doborâtor de simțuri inutile.
Rămânem numai goi și ne acoperim cu gene trupurile încovoiate
ar sângele, încă cald,
mustește precum vinul în hambare.
Nici
Pe malul mării albe nu mai sunt decât doi cai funebri
înghețați cu copitele în sus,
rumegând nisipul mănos și verde,
cu dinții galbeni jumulindu-și ochii.
Valurile se retrag dinspre nisipul
Mai exista o lumina alba plutinda,
ascunzându-si fluierul piciorului în cizme de militar,
bocanind batrân în geamurile sparte
si urlând desteptarea în miezul noptii.
Ne frecam la ochi – eu si
Odata am întâlnit un om
care mi-a întins o poezie.
Poezia omului despre sine însusi,
fara cuvinte, fara foi albe sau galbene ca dintii toamnei.
Poezia aceea spunea despre mine, de fapt,
Hai sa ne înhamam noianul acesta de melci
si sa ne cântarim în spuse care mai de care mai neauzite,
hai sa ascundem somnul din spatele pleoapelor deschise,
sa aprindem focul în soba
si sa ne
SP