Starea de fapt

Caii defuncti au adormit de mult.

Face-ti-mi loc printre ruinele zilelor scarbos coborandu-si apusul in zare.

Spargeti-mi catusele nasterii de maine,

distrugeti calcaiele arse de ploile acide din curcubeie.

Luati-mi si gandurile

si cuvintele

si cantecele,

potriviti-le in sangele mustind a carne si a oase din caii inca nenascuti din iluzia departarii.

Divortati o data, voi, cuvinte albastre, de gura ce va poarte nestingherita si nepasanda de sunetele care va nasc.

Reveniti iluzii in iluzie desarta,

sfaramati-va ca toamna aste de launtrul fiintei mele.

Nu mai am deja nimic al meu,

nimic al meu nu ma mai atrage de mine;

legati-ma de caii morti.

Biciuiti-ii de zor,

treziti-i,

sa ma sfasie in hauri,

pentru ca deja m-am pierdut pe mine.