Poezie
Secunda târzie
1 min lectură·
Mediu
Te privesc cum treci peste tristeți,
aroma toamnei se prelinge-n urmă-ți din călcâie.
Cu pleoape de aur împrăștii cenușa unei dimineți
peste crengi și inima ce-mi bate, clopot în pustie.
Nu am răspunsuri la câte întrebări vei pune,
nu știu ce clipă s-aleg din multele care se-mbie
să ne poarte-acum în vernale, orfice lagune,
deschise-n nopți brumate, mirosind a iasomie.
Pășim unul prin altul, ești ceața, eu - izvorul.
Două biserici albe — două egrete în câmpie,
despărțite de un șuier, strivind în dangăt dorul
la marginea pământului, înclinat dinspre vecie —
ne așteaptă și își amână zborul învelit în rugăciune.
Toamna aceasta e o liniște care va să vie
prin vene, ape, șușoteli mâzgălite în cărbune —
e acel cuvânt care lipsește, secunda târzie,
cadența finală, ultima suflare închisă între peceți.
În alba clipă când te privesc cum treci peste tristeți.
044840
0
RR