Silviu Somesanu

Dragostea niciunuia dintre noi n-ar trebui să se oprească după luna de miere care nici nu e lună plină ci mai degrabă una nouă. De ce să transformăm totul în automatism când am putea duce

Moarte nu-i, viață nu-i spun Trăirea-n fond e de legumă, Nu pot s-o bat să facă spumă Din câte vise pot s-adun. Iubește ce-i făcut din humă, Își face cuib ca un lăstun Și are-n ea un pic

Tu treci peste cadavrele oamenilor vii înainte să moară fără nicio remușcare, pământul lor intră oricum în carnea ta. Pentru că faptele abominabile se uită întotdeauna, traumele lor se

Nu mă surprinde cum gura ta modelează cuvintele, aproape fiecare cuvânt are vocalele sunătoare puse să cânte din interor. Serile mă fac să cred că universul începe cu un crepuscul odată cu

Din ochii ei zburau păsări fără aripi, flautul își tremura sunetele în trup, sub pași cineva tăia umbra în bucăți. În surâsul misterios verbele se încurcau și nu se mai conjuga niciunul la un

Unghiuri de toate felurile până și unghiul mort de unde poți vedea totul în culori ori nu poți vedea nimic. Fiecare poate nimeri într-un unghi favorabil ori într-un con de umbră unde

Acest adevăr n-a fost spus niciodată între o gură și altă gură totul se schimbă degeaba îmblânzești distanța. Prins în capcana discursului retoric gustul cuvintelor ca un dans pe buzele

Bisturiul care tăia sigur nu l-am simțit nici teama pe care o luasem de-acasă, devenisem o lecție de anatomie pe care n-o picta nimeni. Studenții priveau deși nici asta n-am văzut o aveam

Sunt un om care nu mimează nimic trăiesc preocuparea pentru ziua de mâine desprins din inimă, copiii mă așteaptă cu zâmbetul pe buze. Trec fără vârstă prin întâmplări, tu ești doar suportul

Noaptea mă privea confuză de dincolo de gard, se rostogolea pe miriști bosumflată. Înainte de a se pierde dormeam întunericul în brațele ei.

Chiar dacă totuși bate la ochi; femeia pe care am întâlnit-o din întâmplare, drumul pe care trebuie să-l fac, orașul în care se întâmplă totul și cine mă așteaptă acolo. Chiar dacă nimic nu se

Nu mă mai înțeleg nici pe mine, iubito, sunt un intrus în propria mea piele, în fiecare por am o fereastră deschisă prin care privesc in interiorul de după ziduri. Voi fi lângă tine pe

E o masă a tăcerii la care stă Gânditorul de la Hamangia. Brâncuși obosit după călătoria prin lume, se așază și el la masa rotundă din lemn și gustă roadele pământului originar. Suferința din

Am înghesuit în existența zilnică atâtea speranțe încât puține s-au realizat, de fiecare dată n-a intervenit nimeni nici măcar uitarea. Din afară toți cred în refularea unei obiecții din

Are câte ceva din moartea căprioarei, după câteva zile de foame odată cu mustrarea de conștiință cu ochii mângâie carnea și mănâncă. Instincul devenit animalic obligă mai mult decât

Trec pe străzi aglomerate jeepuri, baroni de mucava cu vedete în facsimil. Avatarurile unei epoci care-mi agonizează sub piele într-un șarpe teluric încolăcit peste anotimpuri.

Mugurii despre care îmi spuneai mereu că înfloresc și-n pustiu umplu golul dintre noi nu mai suntem străinii de la intrarea în propoziția în care ne hrănim sentimentele. Iubito suntem

Am îmbrățișat femeia cu câte o pasăre în fiecare zi și a învățat să cânte, în fiecare dimineață pe mai multe voci fără cuvinte. Mă privea c-un zâmbet abia schițat aproape enigmatic dintr-un

Trecuse prin mine o corabie mergea prin sânge ca pe apă era plină un fel de arcă. O pasăre de noapte dirija mersul, nu se vedea niciun munte doar valuri și ploi intermitente. Unde eram

Întemnițat până îți pierzi identitatea numelui cu sufletul și trupul, capeți o altă înfățișare după cum te roade nevinovăția. În inimă totu-ți curge invers ca un râu spre munte și-n tine e

Noaptea în care mor câinii fără stăpâni ascunși de propria libertate naște prezumția de nevinovăție a celor care nu i-au iubit niciodată. În toată incertitudinea creată de cei care mimează