Silviu Somesanu

La cât se poate gândi nu există margini zăvoarele-s trase, porțile-s deschise pretutindeni mai departe curiozitatea face valuri. Cum necunoscutul se lasă greu pătruns, ploaia nici ea prietenă

în partea nevăzută a lunii cine a pus steagul de nimic nu se surpă nu se pierde rămâne neștirbită pe mai departe dorința de a desluși nevăzutul trec sufletul prin cuvânt și dau gândului

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea și cu găsirea de mijloace de înavuțire rapidă stăm și mai bine. totul a trecut în umbra

Convingerea nu se schimbă, rămâne doar sub vremi, fiecare îşi caută posibilitatea de rezistenţă, luptă să-i frângă aripile credinţei adevărate. Mi-am retras colţii şi aştept hrana la masă fără

luna e plecată la secerat pe răcoarea nopţilor verii privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală am poposit în carul mare nu ştiu cum se mai conjugă verbele în cuvintele care mă expun în

După ce am băut aerul, a venit ploaia s-au rupt o parte dintre nori, după aceea am sărit mesele goale și s-au împovărat de bunătăți. Apoi am plătit datoriile zilei nu am primit nicio zi în

Sunt dăltuit pe un perete de sare cu numele în care am locuit peștera sinelui. Alte urme s-au șters ori a picurat pe unde am trecut lipsit de anotimpuri. Umezeala e ca o bestie în

Sunt inimă în inima acestor pietre unde nu mă poți găsi, tot ce-ți va aminti de mine sunt niște pure coincidențe. Așa se confirmă regula, glasul sub care se ascut săbiile anotimpurilor din

Gândurile mele intră-n trupul cuvântului, se-mbracă-n forme de podoabă puse pe capul celor ce nu le măsoară. Faptele odihnesc în palmele ceruite ale toamnei. Astfel se naște imboldul de tot

Venea ca o femeie iubită cu trupul vibrând de patimi ascunse, înstelare a nopții așteptării, visătoare ca o luntre la mal cu fața îmbujorată și carnea iluminată de dragoste. Se înnobila

Când riscul a trecut pe lângă mine, nu l-am observat, norocul și-a spus cuvântul. Am fost pierdut în gânduri și gândurile zboară mai repede decât clipele ce pot fi nefaste. Privesc cerul, mi

La masa de piatră, timpul picior peste picior se odihnește o clipă, Dumnezeu vine pe alee sprijinindu-se-n toiag golit de timp în tăcerea sfințită. Oamenii respiră măduva lemnului, paharele

cum un mănunchi de raze strălucitoare pun stăpânire pe ziua de vară în tăcerea ei odihneam la umbră pe ierburile coapte blând mirositoare amiaza fără nicio boare se coiace-n foc şi coace

negociez cu mine însumi dialogul și nu mă las convins decât în târziul nopții bat drumurile și niciunul nu se oprește la timp sună clopotele inimii cu trepidații în sânge simt un gust sărat și

Cine dintre noi nu se teme și privește cu nepăsare înainte când sabia este deasupra capului și poate să cadă ori nu? Fără nicio îndoială de aceea ne pândesc pe la colțuri și apar oricând

Este o întâmplare păstrată în memorie cum o comoară ascunsă în pământ unde apele scot flăcări din valuri, de noaptea foșnește pe cărări cu semne bătrâne pe urme. Cad meteoriți peste păduri de

Ochii mei scăpați de plânsul ploii ocolind numele somnului greu se bucură de soare privind păsările cum se îndepărtează. De mă voi desprinde de aburul molatic al vremii, se vor limpezi

Într-un contur de dragoste gândul își găsește sălășul și fluturi pe inimă cu aripi roșii ca sângele. Lumina prăfuiește cu galben, de vederea pătrunde în taină până-n miezul adânc din

Azi a murit un rege ultimul pe care îl mai aveam, am rămas cu chipul în amintire ca o podoabă sacră-n memoria aglomerată, totul debarcă din prezent în istorie și nici nu știu tot

Cel ce nu știe să vadă întregul în fiecare parte a lui și caută lumina prin întunericul orb, îngăduie mântuirea și pentru cei rătăciți, agățați de drumuri imaginare pe care și le construiesc în

De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului te găsesc fierbinte sub pleduri ca un pește prins, alunecos în minciog, care se frământă un timp și așteaptă mărinimos. Nu știu nimic mai