La cât se poate gândi nu există margini
zăvoarele-s trase, porțile-s deschise pretutindeni
mai departe curiozitatea face valuri.
Cum necunoscutul se lasă greu pătruns,
ploaia nici ea prietenă
în partea nevăzută a lunii
cine a pus steagul
de nimic nu se surpă nu se pierde
rămâne neștirbită pe mai departe
dorința de a desluși nevăzutul
trec sufletul prin cuvânt
și dau gândului
pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
și cu găsirea de mijloace de înavuțire rapidă
stăm și mai bine.
totul a trecut în umbra
Convingerea nu se schimbă, rămâne doar sub vremi,
fiecare îşi caută posibilitatea de rezistenţă,
luptă să-i frângă aripile credinţei adevărate.
Mi-am retras colţii şi aştept hrana la masă
fără
luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare
nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în
Aștept să prind aripi de zbor
După forma sufletului nemângâiat
În brațele curbate de așteptare,
Să umplu golul cu sfinte meditații.
Ca o brândușă în trupul unui vis
În care am devenit
După ce am băut aerul, a venit ploaia
s-au rupt o parte dintre nori,
după aceea am sărit mesele goale
și s-au împovărat de bunătăți.
Apoi am plătit datoriile zilei
nu am primit nicio zi în
Sunt dăltuit pe un perete de sare
cu numele în care am locuit
peștera sinelui.
Alte urme s-au șters ori a picurat
pe unde am trecut lipsit de anotimpuri.
Umezeala e ca o bestie în
Sunt inimă în inima acestor pietre
unde nu mă poți găsi,
tot ce-ți va aminti de mine
sunt niște pure coincidențe.
Așa se confirmă regula,
glasul sub care se ascut săbiile anotimpurilor
din
Gândurile mele intră-n trupul cuvântului,
se-mbracă-n forme de podoabă
puse pe capul celor ce nu le măsoară.
Faptele odihnesc în palmele ceruite ale toamnei.
Astfel se naște imboldul
de tot
Venea ca o femeie iubită
cu trupul vibrând
de patimi ascunse,
înstelare a nopții așteptării,
visătoare ca o luntre la mal
cu fața îmbujorată
și carnea iluminată de dragoste.
Se înnobila
A venit iarna, ninsoare pe nimbul vederii
Ca o salcie aplecată peste un râu,
Cu inima mea în crengi de tăcere
Înfrunzind clipele albe din poeme.
Îmi pare că te văd în depărtări,
Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul și-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri și gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.
Privesc cerul, mi
La masa de piatră, timpul picior peste picior
se odihnește o clipă,
Dumnezeu vine pe alee sprijinindu-se-n toiag
golit de timp în tăcerea sfințită.
Oamenii respiră măduva lemnului,
paharele
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare
amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace
negociez cu mine însumi dialogul
și nu mă las convins decât în târziul nopții
bat drumurile și niciunul nu se oprește la timp
sună clopotele inimii cu trepidații în sânge
simt un gust sărat și
Cine dintre noi nu se teme
și privește cu nepăsare înainte
când sabia este deasupra capului
și poate să cadă ori nu?
Fără nicio îndoială
de aceea ne pândesc pe la colțuri
și apar oricând
Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foșnește pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.
Cad meteoriți peste păduri de
Reînnoiește-mă doamne-n iubire
Prin rugăciune primește-mi gândul,
Minunea ta sa-mi mângâie-n privire
Putere de cuvânt în ani de-a rândul.
Cu rodu-nțelepciunii mă cuprinde
Credința să-mi fie
Ochii mei scăpați de plânsul ploii
ocolind numele somnului greu
se bucură de soare
privind păsările cum se îndepărtează.
De mă voi desprinde
de aburul molatic al vremii,
se vor limpezi
Într-un contur de dragoste
gândul își găsește sălășul
și fluturi pe inimă
cu aripi roșii ca sângele.
Lumina prăfuiește cu galben,
de vederea pătrunde în taină
până-n miezul adânc din
Azi a murit un rege
ultimul pe care îl mai aveam,
am rămas cu chipul în amintire
ca o podoabă sacră-n memoria aglomerată,
totul debarcă din prezent în istorie
și nici nu știu tot
Cel ce nu știe să vadă
întregul în fiecare parte a lui
și caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea și pentru cei rătăciți,
agățați de drumuri imaginare
pe care și le construiesc în
De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului
te găsesc fierbinte sub pleduri
ca un pește prins,
alunecos în minciog,
care se frământă un timp
și așteaptă mărinimos.
Nu știu nimic mai