Poezie
De mă voi desprinde
1 min lectură·
Mediu
Ochii mei scăpați de plânsul ploii
ocolind numele somnului greu
se bucură de soare
privind păsările cum se îndepărtează.
De mă voi desprinde
de aburul molatic al vremii,
se vor limpezi zorile scuturându-se
peste întinderile coapte ale grâului,
punând sub pași drumurile
până voi da de orașul
dintre dealurile căzute-n extaz.
Acolo mă voi alcătui din litere
coapte în clipele învățate,
să-mi scriu ștersele umbre
pe oglinzile în care mă văd
trecând dincolo de mineralele vântului.
Cuvintele-mi scapă din mână
pe galbene așternuturi de hârtie
și mor în mine câte puțin
însetatele gânduri.
001.517
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 93
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “De mă voi desprinde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14035646/de-ma-voi-desprindeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
