În umbra ei a crescut iarba
și niciodată răcoarea n-a alungat dragostea
iubirile-i sunt simbioze de dulce și amar
dar nimeni nu le deslușește plăcerea.
Voi n-ați văzut privirea albastră de
A putrezit în oglindă
singurătatea
ca o piele ce se schimbă,
șarpele iubirii mușcă
cu veninul care ucide
și ultima pornire prin labirint
de unde nu mai ies.
Norii se lovesc fugărindu-se pe cer,
lasă fulgere de foc pe umerii zeilor.
Vântul aduce ploile repezi și trecătoare,
oamenii se ascund ca puii sub cloști
sub cel mai apropiat
Nu știu plăcere mai mare
decât răcoarea unei umbre
lângă un izvor rece
din care-mi aduci o cană,
să-mi stâmpăr setea de apă și dragoste
pe această arșiță-n trup
mai fierbinte decât
Libera ta trecere prin sufletul treaz
tăioasă și fierbinte
de care mă zbat să te eliberez,
nu poate fi decât o himeră
care se îndepărtează de om.
O umbră care-i lasă luminii nimbul
acela
Mai bogat decât mine, este înțeleptul
senin asemenea zilelor verii, măsurat în cuvinte,
în liniștea sa se-neacă corăbierii pirați ai orgoliului
pe mările cu pielea de sânge albastru.
Mai bogat
La fel cum întunericul a dat seamă luminii și s-a născut soarele
pământul a ființat cu viață și moarte.
Oamenii își vor da singuri seama de mișcarea astrelor
și devenirea lor în
Satul cu casele joase, deșirate,
au porțile deschise la alte orizonturi,
sub norii de ploaie, acoperișurile argintii
se-nclină obosite spre sud.
Undeva pe la mijloc
o școală cu copii
Umbre de fantome fâlfâie prin castel.
Trec dintr-o cameră într-alta cu volte
de aer în mișcare.
Ușile se deschid singure și se aude
cum prind putere.
Pereți par a fi liniștiți.
Simt
După ura cu ramificații care nu se mai termină
scorțoasă și plină de înverșunare
a venit și pauza de nepăsare, de tăcere coclită,
m-am eliberat din angrenajul care călca strâmb
Intrasem în ambianța de dinaintea purificării,
prin memorie îmi adia un vânt de liberă trecere
de nu mai locuia nimeni fără identitate cunoscută,
eram pus în fața unei metode de operare
Intr-o tăcere smulsă din singurătate,
adusă pe cursul impropriu al așteptării
am descoperit împreună mecanismele de reglare ale voinței
și am pornit mai departe pe drumul care ne cuprinde
pe
Plânși cu lacrimi, ochii ei strălucitori
mai curați decât roua florilor în diminețile soarelui
se repetă-n fiecare zi obișnuită
rămân albaștri.
Ei vin tot mai des până-n zborul păsărilor
cum
În zilele cu toamna sub cap
fructul sânilor ei cum pepenele galben
împarte arome coapte de singurătate,
Pune candoarea-n lumina gândului
și muscă cu dinții din carnea mea absentă,
topește cerul
Fructul tău sălbatic atât de ispititor
are dulcele miez roșu.
Umple tăcerea pădurii de aromă.
Cu dragostea formelor diafane
trupul meu își stinge foamea cum lupul
cu mielul alb.
Soare
Sub plapuma păcatului
nu mă sfiesc să-l recunosc de la început
fiindcă de la început este
ca un semn de întrebare fără răspuns.
Spune-ți ce să fac
cum să mă rog mai eficient,
să fiu iertatat
În albele nopți ale aurorei boreale
în care lumina capătă chip,
se subțiază somnul,
colorat de vântul solar.
Ascultă-i atent sunetele
privește jocurile cortinei strălucitoare.
Lasă-i
Îmi calcă pe urme, descendenții.
Pășesc drept, au o privire pătrunzătoare
mai adâncă decât fântâna.
Așază-n obișnuință puterea încrederii,
voința adevărului.
Valul moștenit prinde
Cu noaptea învinsă de dragoste,
cu ochii mari, spălați de roua dimineții sclipitoare,
învăluiai ispita ce dominantă mă stăpânea.
Cu atitudini voluptoase ne-am despărțit de ea
de înflorea
Alunecă pe obraji, adieri de vânt.
Flutură ritmic într-un murmur de frunze
mai foșnitoare ca visul.
Învăluie-n ispită inima dorinței
dorul iubirii.
Nasc furori prin trupul ei.
Simt cum
Ploile mărunte își sterg fruntea de nori,
straturi de ceață se ridică pe coridoarele cerului,
neliniștite formele de relief se țin strâns de mâini.
O muselină fină îmbracă orizontul dinamic
și
La ferestrele cuvintelor bat vocalele la geam,
pun în silabe, cântecele vântului înserării,
note muzicale răsună-n arpegii acordurile nopții
pe clapele nevăzute ale dorului de inefabil.
Deasupra
Aș zice să lăsăm iarba să crească-n inimi
s-o pască caii nopții de pe malurile râurilor de sânge,
trec umbrele singurătății prin copilăria cuvintelor
și prind în palme silabele cântând în
