Silviu Somesanu

Prin fereastra încadrată-n pereții umbrei privește în depărtare migdalul cu fructe aromate stăpâne peste tării ce vindecă ce se mai poate. Un paharnic se pare de viță domnească dezleagă taine

Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru, talerele balanței așteaptă plinul bogăției risipite, mai departe zilele se leagă de nopți prin cordoane ombilicale cum stelele

În cetatea viselor abstracte pun lumină-n gânduri și-n cuvinte fără risipă,vor sta compacte, să dospească-n sângele fierbinte. La cetate nimeni n-o să vină pe căi neumblate ori oculte,

mai ascunsă decât perla-n scoică din mările de mărgean ale sudului forma pură de frumos feminin umple ochii cu reverii rafinate pe care și Dumnezeu făcătorul le admiră la gâtul și gleznele

Înlăuntrul trupului văruiesc pereții, respir pe ascuns din suflet de nu mă mai satur să-i admir cupola. Pe curbele firii stau agățate măștile, nu îndoieli, porniri nevăzute se succed în formele

Dacă nu sunt eu, este un altul ce-ți fură inima ca vântul o frunză și iubirea circulă subțiată de nervuri. Sufletul urcă prin trunchiul copacului, coroana lui mă adumbrește zilnic. Nimeni

Printr-un con de umbră urcă-n spirală născutul lumină, coboară prin timp gravitând piatră albă ca varul nestins sub tălpi. Pământul murmură adânc și-i așteaptă flacăra prin fanta de

Sunt influențat de fiecare gest mai mult decât de cuvinte, percep acele influxuri nervoase care-mi schimbă reacțiile. Posed alcătuirea nebănuit de sinergică care simte sufletul omului

Se-ntinde somnul în cutele cenușii, liniștea și pacea se țin de mână. Sunt semne că fibra subțire se rupe, nu mai cântă cocoșii când se crapă de ziuă măsurile timpului se dilată de

Nu mai căuta, lumina s-a ivit dintr-un ochi al universului aţintit spre noi. Se propagă ca o minune pe pământ, oamenii își lasă lumânările lângă crucile morților. Întunericul se

Voi înnobila lemnul răstignind trandafiri urcători, îl voi altoi în ochi de lumină visători și vor înflori liberi în culoare înmiresmată. Spinii din sânge vor fura lacomi o

Când streșinile iubirii curg pe acoperișul ei strălucește soarele, gândurile mele se întrupează în cuvinte fără teama din vorbe se scaldă în oglinzile cerului. La fel ca-n marginile

Iubirea nu se lasă dusă de nas prea departe, se trezește-n capul mesei, dar nu stă prea mult, nu vindecă de minciună, dar nici adevărul nu-l spune, oferă tot ce-i ceri și apoi nu iartă, varsă

Nu mai vigilent decât ochiul semenilor ce vede tot și nu aude nimic, circulă prin gura lumii unde se înflorește la fiecare colț. O aromă de fluturi capătă măsură în trupul iubirii, tot

Să-i pui iubirii aură norocoasă și din plinul ei să umpli sufletul, e o tandrețe de floare mirositoare, pliază în inimi bucurie cu flămânde așteptări de dragoste. Când nimic nu se aude în

Uită de sine și de ceea ce iubește, stă ca scos din minți cu ochii în gol, nu mai are așteptări are numai dezamăgiri cultivate. Din gânduri nu iese nimic în afară în trup se simte descărnat cu

E timpul geometriilor care înșală ochiul legate de imagini ce sugerează iluzia, seva culorilor reci, pielea zăpezii înghețate sub cupolele coif ale înaltului. Și nu pasărea scăpată din

Niciun dialog ori unul al surzilor, de fiecare parte veninos, șarpe din apropierea vieții pe lângă care nu poți să treci fără sentimente sălbatice. Nimic din pacea dorită mai mult o gâlceavă

Rotunjimi fragede privite ca o bunăstare dăruită, învelită în piele subțire și roz, trădare ascunsă într-o risipă bogată prin dorințe amețite de simțuri. Pe când străbăteam straturi de

Venea ca o femeie iubită cu trupul vibrând de patimi ascunse, înstelare a nopții așteptării, visătoare ca o luntre la mal cu fața îmbujorată și carnea iluminată de dragoste. Se înnobila

Ninsorile s-au pârguit pe colinarele pajiști, iepurii s-au strâns la sfat de taină sub acoperișurile albe ale tufișurilor nopții spre care urmele au fost acoperite de zăpadă, îmblânzite

Îl va atinge februarie ca pe un împătimit călător cu sedentarismul, de i se va duce buhul cum îl macină plictiseala de moarte, cuprins de gânduri nestatornice. La fel de ocrotit de

În ce mă privește poți fi înaripată fără aripi. Îmbrățișez cu sufletul cântecul harpei, izbăvire a dorinței iar ce mai poate veni șoptește-n auz cu sunete sferice. Rămâne la voința lui

În mine și-n tine-i un sânge clocotitor neiertător cu posibilitățile, mai calmă-i tăcerea care se pierde, mai adânc îmi pare ce se multiplică asemenea fructelor pe ramuri, ceva se rupe din