Silviu Somesanu

Cred că sunt mâncat de viu dar nu mă pot înghiți nici bucățele mă otrăvesc câte puțin degeaba concentrez în cuvinte sumare întregul mă detașez de adevărul încorporat și mă mint, caut

nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc, mâinile nu pot face mai mult, ochii nu se dau bătuți privesc cu părtinire ce se întâmplă și caută. Înrădăcinat în cuvinte în această ultimă

Repet în gând cuvintele care mă înalță, strâng în mine formele de exprimare într-un imn cu identitate solemnă și nu mă lasă să merg pe dincolo de margini unde cărările se înfundă. Pe înserări

Nimeni nu-și amintește de spiritele mari toți se scaldă în balta mediocrității. S-a încetățenit mersul melcului fără casă, doar cu perspective plătite din timp unde trebuie și apoi se

Mă-ntunec Doamne, iar mă-ntunec, de atâtea ploi și vânt nici umbre nu mai sunt, nici bucurie, rostogoliri dușmane de ape peste case, dar nu vreau să mă înec ci să trăiesc în lume pe

Pe când trecea sfios prin nerăbdare înălța într-un cânt în cor de îngeri, mărețul îndem de alăturare să-ndepărtezi durerea ce o sângeri. De dimineață să te rogi fără de

În serile tale stelele rămân pe loc pământul aburește oglinzile cerului, iar nopțile de mână cu pădurile se plimbă pe văile adînci ale întunericului unde apele-s înstrăinate-n

Trăiesc în spatele unui cod personal de care nu pot scăpa, cu el poți afla totul despre mine. Nu mi-au crescut aripi de păsări, nici de înger. sunt o parte neglijabilă a universului pe

Îmi trec multe gânduri prin minte, puține sunt cele care-mi dau repere imediate și doresc să le rețin. Mă îmbrac în poezia lor și aștept, să înțeleg sensul pentru care mă lupt, să capăt

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului poate nici n-are mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni nici pentru mine dar nu poți struni gândul îl urmăresc dintr-o

Regia piesei mi-a mâncat din timp, las actorii să joace, privesc și mă întreb care parte din mine trăiește ca niște cuvinte nefolosite ori se regăsește în gesturi care schimbă atmosfera cu

Într-o încăpere insalubră inima mea-i o fereastră deschisă lăsată singură în stare de așteptare, chiar și trăirile pot înflori mai târziu la fel cum se nasc ideile din întâmplare și

Am scăpat în uitare, trecutul așteaptă undeva în sertarele memoriei, mi-au mai ramas cateva urme dar nu mai au loc în prezentul fulminant dominat de preocupările zilnice. Absorbit ca un ceas

Ea trece dezbrăcată prin poemele mele de dragoste și cei ce le citesc își retrăiesc tinerețea, se privesc în oglindă cu ochii în amiaza luminoasă ce le măsoară timpul și surâd. Într-o

Fiecare întuneric e o căutare, un mugur de lumină care crapă dimineața când se întâlnesc izvoarele trei deodată. În lumea mea totdeauna c-un cod, e și bucurie și teamă, o așteptare-n

Când noaptea mă locuia la mansardă și desfășurarea timpului era înrudită cu neantul eram plecat din gânduri, lumea nu mă știa în niciun fel sau mă neglija. Mă scăldam într-o apă curgătoare cu

Nu mă culc pe nicio ureche, nici nu aștept pe la colțuri, fiindcă n-am astâmpărul necesar, tu mă chemi întotdeauna la vatră unde totul arde, nu așteaptă tergiversări. Simt ce și cum trebuie să

Într-o înfrățire cu timpul, nu știu dacă mai trăiesc în el ori în afara lui, simt că am un timp propriu care-mi oferă o altă perspectivă vicleană într-un anotimp nediferențiat de

gândul în care călătoresc fără să bănuiesc unde mă lasă într-un ținut din care pleacă păsările peste un deșert de apă Dumnezeu pescuiește sârguincios încerc și eu cu undița de argint dar

deși spun lucrurilor pe nume acum am o temere aștept liniștit vacanța de vară să mă încarc cu vigoarea necesară în toamnă și să mă manifest direct cu toată răbdarea și convingerea

La o răscuce de poveste fără zmei un om așezat lângă o fântână își răcorește sufletul. Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt suflă peste o câmpie mirositoare, aşteaptă demult, a înflorit și

În scăldătoarea cu miresme ursitoarele mi-au pus bani și flori, m-au lăsat să respir aburul apei calde, viitorul să capete-n trup, un nume la fel cu cel de la botez. Am crescut cu fiecare

Mă-ntorc cu fața la bucuriile vieții mulți se adună pe la colțuri de stradă să-și povestească întâmplările care n-au avut ecou. Orașul ascultă cu ferestrele deschise și se miră, nu iartă pe

Nu sunt poet, cine a spus? Îmi fac vorbele să sune, Vântul și ploaia s-au opus Scriu umil o rugăciune. Mă simt și-acum liber fecior Și-mi arde-n trup lumânarea, Cu pușca vieții la