Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Este doar un crâmpei

1 min lectură·
Mediu
Regia piesei mi-a mâncat din timp,
las actorii să joace,
privesc și mă întreb care parte din mine
trăiește ca niște cuvinte nefolosite
ori se regăsește în gesturi
care schimbă atmosfera cu emfază,
iar pe nesimțite se spulberă cauza invocată,
intervin așteptatele aplauze
care dau naștere unei rumori
când se iese ceremonios la rampă.
Este doar un crâmpei
ce rupe din tine sentimente,
treci mai departe ca o noapte nebună
prin pădurile ce te umplu de frică
la fel cu o furtună care se întețește dintr-o dată
și-ți toarnă apă-n cap cu găleata
încât nu știi cum să faci să te salvezi,
lași totul pe seama divinității
care-ți controlează instincul
și poate scapi.
Îmbraci lumea cu frumosul de după
și faci un pariu cu viața
că moartea te găsește întotdeauna nepregătit
într-un loc unde n-o aștepți,
nu mai încapi în durere,
nici în bucurie
doar într-o clipă pierdută
fără să vrei.
001.698
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
151
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Este doar un crâmpei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14127988/este-doar-un-crampei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.