Silviu Somesanu

Fără cerul aburit al gurii lângă pâinea din suflet masa-i simte lipsa licorii. Bucurați-vă de liniște cum coboară și-i tremură aripile ca o pasăre de mi se urcă vântul prin oase! Scotocesc

Anii îmi trec printre degete sunt atât de puțini, timpul îi fură odată cu fiecare clipă de parcă-n infinitul său ar avea nevoie de ei n-are. Privesc drumul cum se apropie de capăt și nimic

Urcușul stăruitor pe treptele cunoașterii de unde mai și cazi a devenit una din obișnuințe. Am intrat într-un vârtej înspăimântător care-mi tulbură liniștea, curiozitatea roade sub unghii cu

O iubire mai țesută decât pânza îmi strânge inima la subsuoară și-mi frăgezește trupul sub piele. Cine poate s-o inhibe? O pasăre cu sărutul mimat, o temere închisă-n cercul vidului în care

M-am rupt de liniștea dintr-un muzeu de artă de dragul cuvintelor șoptite, gândurile îmbrăcate de sărbătoare hoinăresc prin imaginile admirate. Nopțile din culori adorm în

Nu mai sunt nopți de gânduri doar imaginare desfășurări, diminețile înmuguresc sufletul fermecat iar zilele se dau în vânt după pâine. Nicio boare nu-i mai ademenitoare și dulce. În seara în

Nu-i drept să-nceapă-n mine iarna, să se oprească frumoasele ninsori și să-și facă de cap gerul. Tu mă aștepți șoptitoare să-ți răscumpăr iubirea zidită-n câteva cuvinte prin care revin scriu

Trec pe sub Turnul Sfatului cu oarecare exaltare privesc atent din toate unghiurile, clădirile Sibiului cu aură amestecată: gotică și barocă. Calc pe urme imprimate-n colbul vremii, simt

cu ea drumul era mai scurt şi timpul alerga mai ceva decât stelele pe orbită picioarele nu mai dădeau semne de oboseală plecau fără să observ odată cu ea către regatul spre care se

S-au culcat fetele de noapte și ziua este cu ele, mă atinge liniștea din umbra de răcoare, desenez pe oglinzile somnului o noapte care se pierde în vise. Când o să se trezească o să se facă

Au înfrunzit iubirile băute pe inima goală, au prins note pe portativ, sunetele intră-n cântec și urcă pe scenă, se trezesc sufletele căzute-n așteptare și sorb bucurie după bucurie până la

Când eu eram piatră tu erai praștie părăsită cu elasticul rupt. Cuiele mele îndoite ruginiseră de așteptare. Păsările mi se așezau în palme și-mi ciuguleau timpul. A devenit desuetă

O infatuare e mai riscantă decât întoarcerea pe marile bulevarde ale morții unde nu se respectă nimic în niciun caz viteza. Cine să le tempereze imboldul? O piedică pusă între noi care să

Am străpuns odată întunericul nu mai sunt același și am fost suspendat între bucurie și durere unde totul tace și nu se mișcă, capătă forță de persuasiune și urcă pe înălțimi în care cuvintele

Niciun dialog ori unul al surzilor, de fiecare parte veninos, șarpe din apropierea vieții pe lângă care nu poți să treci fără sentimente sălbatice. Nimic din pacea dorită mai mult o gâlceavă

Femeia-și înfige degetele subțiri în aerul vâscos al casei și curge pe pereți îmi vine să îmbrățișez freamătul ei mov s-ascult pe claviatura vocii șoaptele, în bătaia sunetelor stopate de

azi am operat un gând bolnav am scos din el tot ce era banal și l-am repus în mișcarea de idei timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător dar mai departe nu-l pot explica am rămas în scoica a

În freamătul sunetelor cântecul trupului respiră prin sânge bucuria și-i dă culoare, îi dă suplețea înaltă de mlădiere în mers și-i plimbă pe umeri lumina. Apoi soarbe admirația din ochi și

S-a spânzurat de un vis de neatins care nu este legat de nimic, nici de somn, e cald sub acoperișul de sticlă colorată. S-a trezit ca într-o seră, a plecat cu mâinile grele și gândul

În definitiv nu știu nimic despre mine ard în fiecare prezent câte puțin la groapa de zile a trecutului, sunt un soldat ce-și poartă războiul în raniță și se pregătește să moară pentru alții c-un