Silviu Somesanu

Foșnește singurătatea pe margini și vântul se umflă în corpul ei cum noaptea în sufletele abandonate. În arșița înstrăinării clipele de naufragiu se pierd când nimeni nu te ma întreabă nici

Catedralele înserării așteaptă deschiderea cerurilor cu pogorârea duhului sfânt. Moarte strâmbă în coaje neagră fuge de lumină în hăuri, miroase a miez de nucă ars. Nicio umbră nu aveam la

Fără îndoială voi odihni în somnul iernii Unde iubirile noastre s-au risipit Fără să știe prin ce valuri trec, Nimeni nu-și mai amintește vinovăția Și însomniile unde vor deveni obișnuite, Ce

Somnul se joacă în noaptea boreală și rece O femeia a trecut pe podul ce se ridică Un vaporaș se târăște pe ape, Niște nori albi se apropie de la nord Păsări de noapte zboară peste maluri Un

Steaua nordului strălucește din depărtare în unghiul deschis nemărginirii ne înfășoară o noapte cu falduri celeste cum somnul cu vise benefăcătoare. Se vor îndoi mulți de ce văd și risipesc

De Rusalii se deschid cerurile și pogoară duhul, se varsă peste noi amforele timpului. Aștept slobozirea bucuriei pe umeri, tu te urci în mine cu rădăcini cu tot, destinul rămâne fără

Îmi intră sub piele teama, sângele se grăbește și respiră adânc, se pun în mișcare nervii odihniți. Eu pot să mai aștept impactul cu teama respinsă. Se îmbracă în timpul care pleacă și

Nu cred în posibilitatea căderii în genunchi când viața de viață se leagă strâns, mâinile se agață de stâlpi, puterea tot mai slabă își caută rezerve și mușchii capătă forță. Dar cum să ne

într-o noapte desfrunzită gândul a odihnit în altă parte trezit în pragul dimineții vinovat s-a simțit înșelat la fel cu vînzătorii de false comori caut în scorbura de necinste până

Noaptea zdrențuită deasupra munților și-a rupt mânecile și le-a aruncat, eu am urmărit unde cad și au alunecat pe apele somnului în diminețile lumii. Întunericul subțire, trezit amorțit cu

Îl va absorbi maiul în flori ca pe o iasomie îndrăgostită de alb, sufletul i se va înălța din insomnii de lumină plăpânde ca mătasea pe arome, acoperind grația cu palmele. Felul tăcut de

Cineva mi-a uitat și numele, atât de străin se dă, cred că și l-a uitat și el acasă când a plecat fără bagaj, cred că nici nu avea, terminase o ucenicie la locul de muncă dar nu era deloc un

Întunericul se așează ca într-o nucă ce se sparge cu așchii, în timp ce miezul uleios, uneori cocoșul întreg desfăcut în sâmburi se pune în miere. Nădejdea într-o imunitate în

Cu teamă ne pierdem răbdarea într-o tăcere a răzvrătiirii, punem la îndoială toate comunicările care ne fac să medităm și să simțim lipsa de prevenire. Hotărârile sunt luate mereu, se știa

Sunt mai lup decât lupii din haită legea este foamea, satele de munte sunt părăsite, în păduri turmele sunt tot mai rare. Împreună am rămas să urlăm la lună, începe să ne trădeze mirosul,

Se naște fără să știe, țipă cu putere și își manifestă curajul vieții, bucuria noastră e plină de temeri. Mama își simte împlinirea feminină o primește cu sufletul deschis și se încarcă cu

N-am știut cum trece timpul pe lângă mine decât mult mai târziu când nu mai am ce face, sfârșitul este inclus în orice amenințare și trebuie să stau mai mult acasă până mă plictisesc de orice

Când s-a întunecat ziua, bunica spunea că a venit apocalipsa, era ceva straniu ce nu am mai văzut și mi s-a părut că era neglijat Dumnezeu, dar nu-mi era teamă așteptam o furtună foarte

Suferința pierderii celor dragi rămâne o rană permanentă în suflet, o rupere în bucăți a iubirii. Dincolo de lacrimi care ard inima rămâne ruga smerită care se înalță cu puterea arborelui

Noapte bună te-am lăsat să ai dormitu’ lui moșu, știi că mă despart de tine și plec în altă țară mai proaspătă nu am nevoie să vii, nici să mă cauți vreodată, oricum n-ai avea ce să-mi

Dragostea s-a baricadat acasă, nu vrea să iese din curte, degeaba am lăsat poarta deschisă la stradă, ea nici n-a observat. Nici eu nu prea ies decât la nevoie, inima își păstrează

Mă îndepărtez de munca împinsă în sclavie unde sunt lipsit de identitate și chiar de persoanele apropiate, de sub cerul acesta și păsările dispar. Sufletul nu mă mai recunoaște, iar nervii mă

Înoptez în corturile verzi, norii supărați varsă lacrimi, adorm și dimineața se varsă în oglinzi. Morile de vânt macină tăcerea cu lupul dacic pe pânza palelor, la țărm, valurile mării lovesc

Las cuvintele să-ți spună, sunt desprins de vorbe încerte și nu mă iert singur, sunt plecat pe drumuri necunoscute. Tot ce poți să faci este să aștepți o întoarcere odată cu păsările ce nu-și