deschid ochii și cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă
cine se naște în toamna târzie
zvâcnește ca o săgeată la punctul țintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu
Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulți ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
și jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.
Mulți se feresc să mă numească
se împiedică
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele
Tot ce mă duce mai departe
nu sunt piedicile care mi le pui
ci ceea ce nu înțelegi
și afirmi dezinvolt
între noi nu stă aerul ci îndoiala
pe care o dorești să facă pui
și încă mulți
când
când nu scot nicio vorbă
oamenii mă privesc mirați
tac și ei
și nu știu de ce tac
poate gândesc
nu fac niciun gest
pentru că s-ar interpreta
și nu știu cum
fiecare dintre participanți
De sub pașii picioarelor robuste
rămân urme care nu se șterg imediat,
nu-mi place să le las la vedere,
ci mai degrabă merg pe urmele altora.
Sunt supărat pe femeile care se joacă cu sufletul,
Cerul nopții e tăiat de stele sinucigașe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.
Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat
Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferință,
dar îmi înalță spiritul.
Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi
Trece mai repede decât mine prin fiecare fantă
se umflă precum laptele la fiert
și se arde la mâini când i se lungesc prea mult.
Dorește să stea în fruntea celorlalți misiți
și ocolește
Ai strâns la piept prea tare șarpele
pe semne s-a trezit din somn
și așteaptă să muște.
Știi că nu mi-e frică de întâmplări,
desfac cu grijă plicurile cu scrisori,
tu n-ai timp pentru
Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt,
am tras tot timpul fiecare în partea sa,
s-a mers prea departe pe drumuri inexistente
și a venit furtuna.
Prins între fulgere și vânt năprasnic am
S-a prins nesigură cu picioarele de drumuri,
a rătăcit prea multe,
când s-a oprit nu mai eram acasă,
am părăsit tot ce-am păstrat și zidit.
Amețit de dorințe ca un cititor în stele, am sperat
Cine mușcă mâna care l-a hrănit
e mai feroce decât sălbaticii,
nu știu ce mă face să cred în loialitate
dar trădarea este ticăloșia întruchipată.
M-am tot convins că disprețul
La fel cu dulcele mierii, vâscos,
am tot dorit să-ți gust pătimaș iubirea,
dar am rămas așteptând într-o stație nesigură
având la piept recele șarpelui puiandru.
Sângele meu se grăbea spre
Scapă din vedere teama și uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform și egal,
nu rămâne la nimeni dator.
Când îți torni în pahar imprudența
fără să vezi adâncul ce trupul
Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumusețea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existență palpabilă.
Tu nu mă lași fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în
Anotimpul și-a ridicat ochii peste munții lunii,
o stea îndepărtată se învârte în jurul unui soare gigant.
Eu privesc noaptea pe rotunjimi cardinale cerul,
cunosc foarte puțin față de cât nu
Lumea și-a tăiat degetele înainte de a-și da mâna,
acum fiecare privește cu suspiciune tot ce se întâmplă
și nu cedează din părerile proprii.
În ceea ce gândesc mă năpădesc amintirile de tot
Noaptea și-a rupt straiele la apariția lunii,
privesc stelele cum își ocupă locul pe cer
și uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un șoim.
În dimineața care se ivește, soarele este
Urc nestingherit în pomul toamnei,
sunt un copil al fructelor coapte
ce se dă în vânt de atâta miros
și nu pot să uit că trăiesc printre oameni
într-un loc stăpânit de frumos
unde porțile
nu mai sunt întrebări
nici răspunsuri
doar neconcordanțe evidente
lumea nu înțelege situația
șchioapă
trec prin ea linii de forță
văzute de mulți
care nu spun nimic
și așteaptă
înghit cu
De când m-am născut
am pornit la luptă
fără armele necesare și fără dușmănie,
încât m-am biruit și am trecut mai departe.
Am suferit și înfrângeri, dar mereu m-am refăcut,
am depășit
Sensul golului dintre punctele forte
dispare-n retina ochilor
c-o boltă peste hăul durerii.
Fruntea încrețită în meditație
și greierii din urechile surde
îmi cântă trist în clipe de
Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferința îndurată
și să-mi găsesc anotimpul de
