Neagră încântare
Știind că sunt cine sunt fără a fi…
Nu, nu am spus „nu” dorințelor
Ce mi-au alunecat la picioare.
Am pășit stingher, deși cu pieptul aruncat spre afară,
Un fel de om
Nu am încercat niciodată să ating Luna
Cu degetele întinse.
Nu, alte gânduri mi-au sfâșiat
Limpede trecerea prin iarbă.
Am cunoscut cândva oameni
Cu priviri adânc ațintite
Spre
Te caut printre oameni..., dar mirare!
Tu, uite, te-ai urcat în Carul Mare
Și mi te plimbi pe ceruri printre aștrii
Făcându-mi norii simpli și albaștrii
Ca niște jucării de puf și
Ceas de seară
De undeva, dintr-o cameră caldă și mică
Mă strigă universul în formă de inimă,
Degete albe cutreieră gândurile și mă ridică
Dincolo de viața rece și minimă.
Între un zâmbet
Am învățat în mersul ăsta pământesc
Să spun omului în față și pe nume,
Dar uite, când se-așteapt-un „te iubesc!”,
O liniște amară coboară peste lume,
Un rânjet se deschide peste copaci,
Astăzi nu a mai fost răsărit,
M-am trezit călcând adânc în forfota pământului,
Era străină căldura într-un alt infinit,
...oare cât de sărată e lacrima sfântului...?
Astăzi simt că va muri
Singurele clipe ce-și poartă liniștite verdele
Prin frunzele calde ale pașilor tăi,
Sfărâmă-le cu un surâs, iubito, pierde-le
Prin ale nopților nesfârșite odăi,
Ca să plutească-apoi prin fără
urma sărutului în timpanul
ascultând veșnicia
din vorbe
e albastră și caldă,
e începutul acelui anotimp
necunoscut muritorilor departe
de ei înșiși,
desigur, nu e nici nisip mișcător,
chiar
Eu tac,
Dar uite, tac degeaba,
De tâmple mi se izbesc mereu
Orbi pescărușii!
E ca și când pe malul ăsta alb
Apele aduc dinspre mare
Coloane verzi
Din nicăieri palate,
Și mai e ca și când
O
Ce faci în seara asta, Doamne?
Pe uliți parcă e mai frig decât în celelalte toamne
Și-s câini mai mulți la porțile mâncate de rugină...
Doamne, eu nu mai am nimic... Că de-aș avea, te-aș invita la
\"ești bine?\"
eu te priveam întruna
prin golul de aer dintre noi
și nu răspundeam nimic la început,
doar îți sorbeam
zâmbind cuta de pe frunte
până când
alunecarea gândului îmi părea nespus
iată iubito, e poarta deschisă
și câinii plecați prin păduri,
bate-un vânt tomnatec peste șuri
intonând o doină imprecisă,
nu e nici un om acum în sat
chiar de-s toate lămpile
nu știu ce caut în ploaia
ce-mi sprijină mâna de zid!
degeaba privirea spre verdele
victimă toamnei,
printre oamenii uzi port cuminte
această degeabă,
pașii mișcă apa încolo și-ncoace,
mi se
Trimite-mi rost în fiecare zi,
În flori de vară să te caut
Și găsindu-te să mă minuneze
Așezarea ta cuminte în același loc.
Pe genunchiul drept porți un semn de întrebare
Ce devine
îmi tremură mâinile
și gândul și dorurile
în fața claviaturii.
pe umeri, locul întâlnirilor noastre,
sunt umede partiturile,
văi în fața munților tot mai pitici.
nu caut note,
nu,
tu
uneori iubirea ia chip de așteptare,
de mână albă
copilărind în mâna cuiva ce te știe iubit,
uneori iubirea se așează pe rogojina vieții
strângăndu-și genunchii la piept,
uneori iubirea
Toropite sub tâmplă
Se ascund liniștite cuvintele,
Caldele, sfintele
Ce mereu ni se-ntâmplă.
Auzite sau nu,
Rotocoale de vreme
Cuvintele știu să mai cheme,
Aproape ești
în dansul ultimelor note
voi pune prețul așteptării tale.
nu se va rosti nimic atunci,
într-o coregrafie rebelă
doi porumbei fără aripi
vor executa infinitul.
ascunsă peste tot în jurul
caldă și simplă mi-e ultima stea
peste zarzărul bătrân din curte,
iarba ia trup liniștit de saltea
îmbrățișându-mă cu gesturi scurte,
chem apa din fântâna părăsită
să spăl în ea secundele
scriu acum în liniști suprapuse,
în liniști dinspre stânga pieptului încovoiate
inegal
peste albul palmelor tale.
valurile gândului au încălțat
astăzi
poante acvatice,
le simt lipindu-se
multiplu de șaizeci
oriunde, oricine am fi,
așa ne e alunecarea prin vreme.
o oarecare doză de plastic
prea rar deslușită,
grefată subtil în templul de carne al
inimii
și uite așa
are loc în
cu patima omului obosit
purtând bocanci zdreliți în pietrele
albite de soare,
așa scriu acum pentru tine,
călătoare neliniștită
prin orele mele de noapte
dând și primind târcoale,
spre
Bună dimineața celei care nu e aici,
apropiatei mele femei
născătoarea unui dans absurd.
Îmi descânți încet un pas spre degeaba
la dreapta neființei tale
acolo unde istoria nu s-a
SD