Silvia Bitere

Felicitări!

Emiliane, lasă măi că te găsește Jack Sparrow în altă ecranizare, tu să ai sticla și inima în ea, ok?
Poemul ăsta e de Emi, da. Nu știu cât de Pal este dar nici nu-mi bat capul, să-și bată alții. În altă ordine de idei, păstrează nordul cu tine, venele și dă-mi și mie în ajutor o mână de licheni.
Ce să zic, Emiliane? Știi că te citesc, nu? :)
Paste fericit!

și vin și zic și eu acu: dacă tot a plăcut și pare cumva îngrămădit, are partea asta de basm ca în tot ce scriu, cu influențe de basm, atunci să-l așez pe verticală, să înceapă (deja s-a terminat la propriu)curățenia de primăvară!
Mădălina, mulțumesc de cetire; Silvia ești "plastică și profundă":) Mulțumesc!

Sărbători fericite!

Ștefan, cu prețuire îți spun mulțumesc pentru sensibilitatea împărtășită în poezie.

cu mult drag,
silvia

nu numai că îți mulțumesc pentru acest dar încântător dar îți promit că în momentul în care voi publica un volum cu De-a coraline, să includ, cu voia ta, desigur, și acest text cu semnătura Remus-Lucian Ștefan.

Ștefan, îți mulțumesc!

oricum, după cum bine observați, egoismul este în floare, ceea ce nu putem spune că ar caracteriza-o, aici, pe coraline! vaaaii, o, nuuuu, pe ea nuuu, să fim serioși!
nu poate fi imună, însă, la purple, black magic woman ceea ce vă doresc și dumneavoastră printre rânduri și să nu uităm de unghiile teribil de lungi ale lui peter green despre care s-a făcut istorie.

în altă ordine de idei (ador fraza asta - deși am mai spus-o) comentariul domniei voastre este sublim și miroase bine. comentariul. despre el vorbeam.

în caz că vă plictisiți, ceva, acolo, subțirel...ha, ha!
întotdeauna funcționează!
http://www.youtube.com/watch?v=fdz_T7UTc1I

ceea ce îmi place, în mod deosebit, la aceste file din arcibald, este faptul că îți menține, ca și cititor, un tonus spumos. deși tabloul aparent pare static, arcibald este tot timpul în mișcare prin derularea unei povești. are talentul de a scoate în evidență latura lui acidă, de un cinism bine dezvoltat la nivel de frază. se observă predilecția lui spre detaliu și nu încetează să ne uimească prin situații aparent banale, cum ar fi bunică-sa, care este încadrată cu multă grație printre "cocoloașe" de hârtie de ziar, apoi, moliile din celebrele scriituri cu bătrâni ("Mirona", C. Serghi, "cartea nunții"- G. Calinescu)le întâlnim și aici dar sunt asociate cu pantofii învechiți ai vârstnicei.
autorul apelează și la puțină poezie, "el m-a rugat să-i aduc un pahar cu mare adâncime în care să-și poată turna amarul, apoi am făcut un front comun bine delimitat.", pentru o mai bună caracterizare a personajului central.

vă citesc. mai scrieți. și nu renunțați la acest stil. mă refer la partea de întindere a scriiturii. face parte din farmec, așa cum shakespeare nu a iubit o femeie înaltă ca statură (nu așa cum a fost ea zugrăvită în diverse scene puse în spectacol, public).

http://www.youtube.com/watch?v=PI1RIZlTzdo&feature=related

ghimpat*

Hey you, Domnule Firică, would you help me to carry the stone?
Mulțumesc pentru incursiunea dumneavostră cu have a cigar și cu run like hell pe teritoriul ghimbat al coralinei, mulțumesc pentru decorul muzical și pentru amintirea unor formații de suflet dar și a unui Proust. Dați-mi voie să mă sprijin pe Achile în timp ce-mi servesc yerba mate în piele de șarpe. Mulțumesc pentru In A Gadda Da Vida... superb... absolut lung și superb, stiam...


Alexandru mi-a plăcut cum ai spus: când o să mă plictisesc de mine... corect.
Mulțumesc frumos!

am zis să fie coraline din celebra lume gaiman. mi-a plăcut foarte mult și ecranizarea lui selick și numele coraline și nu caroline, apoi toate acele personaje extraordinare, de basm/realitate care nu fac altceva decât să ne arate lumea în care trăim concret. evident, fiecare vine cu povestea lui... "de-a coraline" este "de-a viața" despre care s-a mai scris se scrie și se va mai scrie...
dacă vrei numele de coraline este un fel de uriah heep a lui c. dikens. din david copperfield.
mulțumesc de semn, Claudiu!

De data aceasta sper sa ajunga la toata lumea! Randul trecut, cand mi-am dorit Carciuma lui Bicuta, nu mai era pe stoc!
Te felicit, Liviu Nanu:)

Felicitări!

Tot somata spuneam și eu, fire mai băiețoasă, deh,cu frate mai mare decât mine. Și cu ce să mă joc decât cu ce se juca și el. Ne ascundeam pe după copaci cu niște bețe în mână pe care le credeam arme de război și ne făceam că tragem cu ele și de aici moarte sau nu, categoric metaforic!
Acu, nu știu exact dacă tot asta reprezenta și la tine "somata" - se pare că la tine erau cornete, noi aveam bețe, sâc!. Noi strigam când "trăgeam" și când vedeam vreun cap care ieșea de după vreun copac: SOMI-SOMA!
Eu am simțit poemul acesta sincer, mi-a plăcut foarte mult "maturizarea de la cruce" - o imagine copleșitoare, o durere suportată, bine stăpânită prin resemnare împletită cu mult dor, cu multă dragoste, ca o aducere aminte.
Începutul l-am privit firesc, o introducere necesară. Nici nu era nevoie de artificii artistice. Este o introducere necesară întregului, așa cum este ea. Foarte bine puteai începe cu a fost o dată un tată sau tata...
În strofa a doua aș renunța la:"dar te plictisesc, nu?" - lasă doar etajera, ca cititor văd trecerea și enumerarea,
Pateticul bine mânuit prin acel:"Tu ce mai faci?"
M-aș opri la: și m-am apucat să scriu(chiar dacă registrul poetic de aici este unul de confesiune și mizează pe scene naturale, reale, nu spune tot. De ce prost și nu bine? Înțelegi ce vreau să spun.
Aș renunța imediat la Taci? și aș intra superb în scenă cu genialul ironic al replicii-monolog "Ai devenit greu abordabil, tată!"
Cam astea sunt cârcotelile, în esență și ca emoție pe vers, am simțit și somata și crucea maturizată și pămătuful și nucile.

Există persoane pe la care nu poți trece din prea mult respect pentru ele cu mâna goală (vin, horincă, cașcaval, tocană de legume, etc.) Așă că, Domnule Firică, dați-mi voie să vă felicit pentru construcții such as: “tinerețea avea numai zece centimetri dispuși modest”, “hainele și revolta stăteau să cadă-n pragul casei”, “veneau numai vești bune” – ei, cum naiba vine treaba asta?! Dar… mi-a plăcut minciuna, și eu o aplic în viață, adică uneori primesc numai vești bune ceea ce mi se pare anormal de suspect, însă, în fine..., înțeleg! E o formă poetică de aceea, vă felicit.
Apoi, “caseta-i plină și cu un vid echilibrat/numai vulgaritatea mai dă soluții/o surpriză și zăpada… etc” – vid echilibrat?! (propun și ceva fumigenă pentru sporirea efectului de ceață).

Poemul este unul halucinant, cu tușe puternice spre niciunde, ceea ce ne duce ușor cu gândul la scrieri kafkaniene, de unde, firește, deducem aspecte legate de o societate infernal de coruptă, ne regăsim când în procese-verbale care sunt făcute din nu știm ce cauze – de unde vin și unde se duc, iar nu știm (vedeți, Castelul) când în “vidul echilbrat al existenței” de care suntem legați printr-un ombilic invizibil cu cel de Sus – Amin!
Totuși, în dezordinea dată, echilibrul există la nivel de frază, fiind, în ciuda a tot ce am spus mai devreme extrem de îngrijit și bine alineat dar și alienat în sensul bun al cuvântului.
Am citit un text copt și puternic.

deși în prima strofă avem formularea: "nu cred că vrei să știi cum e",practic un vers care anunță o ușoară stare de patetism a autoarei, "personajul" care se trece mereu la rubrica "personale" reușește să ne ducă de nas prin "mersul înapoi" și prin acel ars de oase "îmi ard oasele/nu cred că vrei să știi cum e/ și, personal, ca cititor îmi face bine la suflet, cumva te vindecă printr- o fină răzbunare. Na, că și alteia-altuia i-au ars oasele (deci, știm - chiar dacă autoarea ne spune că nu știm, "accept alintul" - atenție! e de la femeie)
strofa a II-a din două versuri e suficientă întregului ca să exprime ceea ce va urma a fi exprimat, mai cu seamă, strofa a III-a care, așa cum au spus și colegii mei, mai sus, deși despre câini s-a mai vorbit în fel și chip, aici întâlnesc o imagine bine construită și de efect la nivel expresiv.
Plus, se simte sinceritatea! Mare lucru că nu se minte!

La mulți ani cu sănătate, cu bucurie să îți fie, Eugenia!

poezia mea este exact ființa mea. adică tot ce iese din ea la momentul ieșirii din ea. evident, ea îmbracă o stare proprie omului care sunt și se manifestă cum o vedeți că se manifestă și duce numai acolo unde duce și este citită numai de cei care-o citesc și se regăsesc în coraline.
Paul, comentariile tale mă ajută să scriu, fapt pentru care mulțumesc e prea puțin.

exact așa mi se întâmplă și mie. multe sunt în plus și îmi vine greu de multe ori să renunț la ceva care știu că este al meu chiar dacă acel ceva uneori este exagerat ori în exces îmi dăunează întregului. dar, știi cum este, mai repede vedem la alt autor - să le numim defecte, decât la noi. Și crede-mă am și eu în ochi o ditamai bârna!

de fapt, spun prostii cu încurajatul, am vrut eu să arăt că textul e unul frumos și merită citit:)
Uneori, mă exprim ca din topor și las impresia că mă dau mare și tare, dar să știi că nu e adevărat.

1.Îmi plac strofele I, II, III, foarte mult versul cu vaza și lalele, o imagine foarte sugestivă - personal am citit așa versul: și doar eu am să fug/
în cădere vaza cu lalele prăbușindu-se în găurile din zăpadă
și în ghetele mele de plastic/
2.partea cu celulele stem trage în jos textul
3. m-aș opri după a face dragoste și anume: și atât a fost la început de iarnă/
ne-am lăsat galoșii la ușă/ am făcut dragoste, adică din strofa aceea aș lăsa doar atât, restul mi se pare în plus și nu sugerează nimic.
Ca întreg, ideea textului și felul cum tu aduci imaginile în rol - îmi plac foarte mult.
Ai și inedit aici (și nu e prima dată când te citesc. Reușești cu ușurință (se simte "mâna degajată) să transmiți cititorului stări (un mare merit în poezie)cum ar fi aici: "și mama îi spune tatei/ Dacă ninge acum/ Cred că Așa o să ningă. - practic, mare chestie tata nu spune, dar prin acel "așa" situat între două ninsori, tata ne spune multe. Un melanj de lehamite, resemnare sau pur și simplu vorbă în vânt ( în lipsă de cuvinte, tata zice și el).
Păcat, din punctul meu de vedere, cum am spus mai sus, aglomerația prin descriere inutilă, pierde din puterea textului.
Eu am să-ți las o steluță de încurajare pentru că meriți, scrii frumos și, de ce să nu recunosc, pe stilul meu, prin urmare mă bucur că suntem subiectivi.